Este miraculoasă împrimăvărarea țării, dacă luăm la socoteală zburdălniciile clorofilei, facturile mult subțiate la întreținere și mai cu seamă vârful nasului, fericit – cum sublinia prietenul nostru George Topârceanu – că nu ne mai îngheață decât accidental. Dacă suntem însă meticuloși și întoarcem primăvara și vara și pe cealaltă parte, constatăm că și dezavantajele lor sunt importante calitativ și cantitativ, mai ales pentru locuitorii marilor orașe, care nu intră decât ocazional și prin intermediul operelor de artă în contact cu zburdălniciile copilărești ale clorofilei.
În primul rând, primăvara și vara la oraș te împiedici la tot pasul de „agricultura edilitară”, cum numea Geo Bogza toată activitatea frenetică de scormonire a asfaltului, de săpare a tranșeelor stradale și de îngropare a conductelor și a firelor cu destinații tenebroase. Mergi încotro te îndreaptă interesele, dar trebuie să-ți calculezi cu foarte multă băgare de seamă pașii încredințați trotuarului, fiindcă la fiecare sută de metri poți s-o sfârșești tragic, într-o groapă ori într-un șanț, care te așteaptă cu diametrele căscate sinistru, ca niște rânjete de călăi.
Ah, primăvară și tu vară, mulți neciopliți stropesc cu bale generozitatea democrației voastre! Să mai adăugăm și mojiciile cetățenești ale pachetelor de țigări goale, ale peturilor și ale altor ambalaje aruncate fără remușcări pe jos, deși coșul de gunoi e colea, la doar trei metri distanță? Să amintim apoi, cu o neplăcută strângere stomacală, și de stropii indigești de salivă, scuipați nerușinat pe trotuar, de îți vine să intri în greva foamei și a mersului pe jos, dacă ești o ființă mai senzitivă?Să mai punem la socoteală și alergătorii pe role și pe biciclete, care, neavând educație și spații proprii de manifestare, îi bagă în sperieți și uneori în spital pe pietonii fără vină? Sau de cerșetorii care te opresc din zece în zece metri, ca să te buzunărească de bani?
Sunt minunate primăvara și vara, cu toată zestrea lor de dezghețuri… Din păcate, primăvara și vara sunt doar două, pe când mârlanii românești sunt, vai, atâta de mulți!
