Mioriticul 007

„A, dumneavoastră îl căutați pe spionul Herșcovici, de la etajul cinci” – se încheia cunoscutul banc al conspirării neconspirate. Mi l-am amintit aflând, tot dintr-o colecție de documente, vechi și simpatice… noutăți despre spionajul românesc. „Raportul privind analiza muncii Direcției I-a”, semnat de gen. Vasile Vâlcu în 1955, constituie modelul perfect al modului în care fetișurile birocrației domeniului pot conduce la desecretizarea și căderea întregii rețele. Cu o naivitate înduioșătoare, spionul șef raporta partidului – fiindcă partidul era „în toate, în cele ce sânt / și-n cele ce mâine vor râde la soare” (versuri aparținând lui George Lesnea, și nu lui Dan Deșliu, cum în general se crede) – tot soiul de intimități și amănunte din care o minte pricepută și antrenată putea reconstitui organigrama întregii structuri precum descria Cuvier dinozaurul pornind de la un mărunt oscior. „Raportul” cuprinde tabele cu numărul „lucrătorilor operativi” și al radiotelegrafiștilor din țările onorate cu prezența spionajului românesc, dă numele agenților bețivi, îi menționează pe cei evidențiați, inventariindu-le deschis „faptele de arme”, face propuneri de extindere în cutare țară și pe lângă cutare organizație, așa că o indiscreție cât de mică (și doar știm ce înseamnă „strict secret” în România!) lăsa toată rețeaua în pielea goală. „Raportul” începe, desigur, cu înșirarea realizărilor: au fost obținute „informații de valoare” privind Conferința Commonwealth-ului din 1955, precum și „manevrele imperialiștilor” la Conferința de la Bandung ș.m.a. Din pură curiozitate, am speculat capacitatea internetului de a-ți spune și ce pastă de dinți folosea străbunica, pentru a accesa, la nivelul anului 1955, compendiile presei asiatice de limbă engleză. Și am constatat că mai toate temele înșirate ca izbânzi ale spionilor mioritici erau pe larg dezbătute în ziarele epocii chiar în zilele conferințelor cu pricina, ba, mai mult, ME din Indonezia a oferit participanților, cu prilejul închiderii lucrărilor, broșura „Asia și Africa vorbesc de la Bandung” în care-s cuprinse pe larg taman „informațiile valoroase” transmise de la fața locului de-al nostru 007. Mă tem că radiotelegrafiștii asudau trimițând la „bază” informații pigulite din gazete – dacă nici asta nu era prea dificil. Fiindcă, după cum spune „Raportul”, din cei 74 de ofițeri aduși în munca operativă, (de spionaj, adică) „nici unul nu cunoaște în mod satisfăcător vreo limbă străină” !!
Să vezi și să nu crezi, ăștia spionau la ONU… cu translator! Același „Raport” constată cu întristare subînțeleasă că 36 de „lucrători” din cei 74 „au numai școală elementară”. De fapt, nici pe asta n-o prea aveau, câtă vreme documentul ne informează că 34 ofițeri (din 36) au fost înscriși pentru… terminarea celor 7 clase. Ceva-ceva tot aveau bieții noștri spioni: dosare beton, fiind aduși direct din producție. Închipuiți-vi-i trăgând cu urechea la Bandung!
Cum credeți că s-a soluționat chestiunea necunoașterii limbii engleze? Printr-un curs intensiv (5 luni) de limbă… rusă! Absolvenții erau, apoi, trimiși la Moscova, la un curs de specializare, în cadrul căruia se învăța și engleza. Direcția I-a nu-i vinovată de starea dezastruoasă a cadrelor: o Hotărâre a Secretariatul CC, din 1951, prevedea să se repartizeze spionajului românesc „100 de tovarăși cu studii superioare, care să cunoască bine o limbă străină”. Raportul constată sec: „până acum (în patru ani) nu am primit nici un tovarăș dintre aceștia.” Așa că, lucrezi cu ceea ce ai, fiind nevoit să înghiți inițiative de genul celor întreprinse de lt. maj. Chirilescu Ilie, care, întrebat de un turnător local ce informații ar dori să-i aducă, i-a răspuns candid „să aducă formula prin care s-ar putea înlătura ceața de deasupra Londrei”…