Toți componenții lotului FC Steaua, inclusiv cei opt puși de finanțatorul Gigi Becali pe lista disponibilizărilor, vor efectua, marți dimineață, vizita medicală, a declarat managerul sportiv al grupării din Bulevardul Ghencea, Adrian Ilie. Acesta a menționat că ulterior se va stabili și componența lotului care va face deplasarea la Oliva Nova – Valencia, în primul stagiu de pregătire al acestei ierni, programat în perioada 9-19 ianuarie, Habibou fiind până acum singura noutate din lot. Dintre cei opt jucători „fără valoare de Steaua”, Gigi Becali i-a nominalizat pe Cristocea, Croitoru, Bădoi, Iacob, Zaharia și Neaga.
„Fiara” spune că lotul încă nu e complet
Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat, luni, că pentru jucătorii care nu vor mai face parte din lot și nu vor merge în stagiul de pregătire din Spania se vor găsi soluții convenabile și pentru ei. „Toți jucătorii vor efectua marți dimineață vizita medicală, apoi vom lua o hotărâre privind componența lotului care va face deplasarea în Spania. Pentru cei care nu vor face parte din lot se vor găsi soluții, bune și pentru ei, nu vor fi dați la o parte chiar așa”, a spus Lăcătuș.
Acesta a precizat că la finalul stagiului de pregătire de la Oliva Nova – Valencia, care începe miercuri, speră să fie satisfăcut de lotul pe care îl va avea la dispoziție. „Momentan lotul nu e complet. O să vă spun la finalul stagiului din Spania dacă sunt mulțumit sau nu, pentru că încă nu s-au finalizat transferurile. Vrem ca până la finalul primului stagiu, care se termină la 19 ianuarie, să avem lotul conturat și transferurile încheiate. Jucătorii noi care vor veni până atunci nu vor avea nevoie de acumulare, ci doar de o perioadă de acomodare, de integrare în sistemul tactic. Vor veni fotbaliști străini, care se află în competiție, nu va fi nevoie de acumulare”, a spus Lăcătuș.
Lăcătuș vrea locul unu
Antrenorul FC Steaua a menționat că își dorește de la noul an „sănătate și rezultate”. „Ce fel de rezultate? Cele pe care Steaua le-a obținut mai mereu la final, adică locul unu. Noi încercăm, dacă îți propui locui doi s-ar putea să nu-l prinzi, așa că ne propunem ținta cea mai înaltă”, a subliniat Lăcătuș. Tehnicianul stelist speră ca atacantul francez Habib Habibou, singurul transfer de până acum, să se acomodeze cât mai repede. „Dacă nu mi-l doream pe Habibou, nu era aici. Eu l-am văzut în două meciuri, Adi Ilie s-a dus acolo și la văzut în două partide. Mi-a plăcut, are calități fizice, tehnice. Apoi, vârsta e un avantaj, e un jucător de perspectivă”, a comentat el. Marius Lăcătuș a menționat că nu există disensiuni între el și managerul sportiv Adrian Ilie, cum s-a speculat: „Niciodată. Avem încredere unul în altul”.





