Prin natura sa neserioasă, omul nu prea reușește să își respecte cuvântul dat. Nici măcar când și-l dă lui însuși. De exemplu, o chestiune – veselă și tristă totodată, care se remarcă la fiecare intrare într-un An Nou – este legată de hotărârile ferme luate de Revelion. Când se decide schimbarea radicală a stilului de viață. Știți foarte bine la ce mă refer.
Fumătorul își aruncă țigările la tomberon și inspiră aer curat în piept.
Obezul se jură că o să meargă regulat la sala de gimnastică, unde își și cumpără abonament pe un an întreg.
Bețivanul se angajează ferm – în fața sa și a familiei sale – că o să lase baltă alcoolul în favoarea apei și a sucurilor fără conservanți.
Bolnavul cu un colesterol gros cât stratul de zăpadă la Sinaia se decide să divorțeze de carnea de porc și să treacă definitiv pe grătare de soia.
Curvarul înrăit îi promite soției că va deveni un partener de viață bun de pus în ramă, mut și surd la chemările epidermei străine.
Elevul chiulangiu se angajează să devină prin muncă susținută fruntaș la frecvență și la învățătură.
Interlopii Corduneanu promit să-și transforme clanul în societate axată pe acțiuni caritabile.
Ca orice fantasme, și acestea durează un milimetru de calendar. În cazuri extreme, ele țin totuși toată luna ianuarie. Dar, cel mai târziu pe întâi februarie, toate se întorc definitiv în matcă.
Prin urmare, obezul se uită din nou cu ură la sala de fitness, în timp ce adaugă noi kile pe burtanul său.
Bețivanul regăsește cu plăcere clondirul și cu entuziasm șanțul pentru petrecut noaptea.
Cel cu mult colesterol își înnădește din nou fripturile și cârnații.
Afemeiatul vine tot mai rar acasă și atunci doar ca să-și bată nevasta.
Elevul chiulangiu uită drumul spre școală și este exmatriculat pentru record de absențe nemotivate.
Clanul Corduneanu își abandonează poetismele și își vede iar de activitățile criminale ce i-au asigurat celebritatea în lume.
Ăsta-i omul, nu are rost să insistăm!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.