Minuni săvârșite de Sfântul Gheorghe, după moartea sa

1. În părțile Siriei era o cetate care se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, cu hramul Sfântului mare Mucenic Gheorghe. Și nu era în acel loc piatră de un anume fel, din care s-ar fi putut face stâlpi mari, spre întărirea zidirii, ci, din alte părți îndepărtate, se aduceau, pe mare, niște stâlpi ca aceia. Deci, mulți din cetățenii cei iubitori de Dumnezeu, s-au dus în diferite locuri, ca să cumpere stâlpi de piatră, pentru biserica ce se zidea.
S-a dus și o femeie dreptcredincioasă, văduvă, care avea osârdie și credință către Sfântul mare Mucenic Gheorghe, voind ca, din sărăcia sa, să cumpere Sfântului un stâlp. Și, cumpărând un stâlp, ales dintr-un loc, l-a dus la malul marii, unde un bărbat bogat, tot din cetatea Ramel, cumpărând câțiva stâlpi, îi punea în corabie. Și a rugat femeia mult pe omul acela, ca să ia și stâlpul ei în corabie, împreună cu ceilalți și să-l ducă la biserica Mucenicului. Iar el nu i-a ascultat rugămintea și nu i-a luat stâlpul ei, ci, punând în corabie numai stâlpii săi, a plecat. Atunci, femeia aceea, aruncându-se la pământ, plângea cu jale și chema în ajutor pe Sfântul mare Mucenic Gheorghe, să rânduiască, precum știe el, ca și stâlpul ei să fie dus la Ramel, la biserica lui.
Astfel, femeia, mâhnindu-se și plângând, a adormit și i s-a arătat în vis Sfântul mare Mucenic Gheorghe în chip de voievod calare, care, ridicând-o de la pământ, i-a zis: „Spune-mi, de ce te mâhnești, o, femeie?”, iar ea i-a spus pricina jalei sale. Și a văzut pe Sfânt, descălecând de pe cal și zicând către dânsa: „Unde voiești să-ți pui stâlpul?” Iar ea a zis: „În partea dreaptă a bisericii”. Și îndată Sfântul a scris cu degetul său pe stâlp, astfel: „Stâlpul acesta al văduvei, să se pună în partea dreaptă a bisericii, după cel dintâi stâlp, ca să fie acesta al doilea.” Aceasta scriind, a zis către femeie: „Ajută-mi tu singură”. Și, apucând el stâlpul, piatra s-a ușurat și au putut, amândoi să-l arunce în mare. Și femeia deșteptându-se din vis, n-a mai găsit stâlpul în locul acela, dar, punându-și nădejdea spre Dumnezeu și spre Sfântul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. Deci, mai înainte de venirea femeii acasă, cum și a corabiei, adică, îndată după acel vis, chiar a doua zi, s-a găsit stâlpul ei la malul mării, la Ramel. După ce a sosit bărbatul acela, care își ducea stâlpii în corabie și a ieșit la mal, a văzut stâlpul văduvei și scrierea de pe el, care se închipuise pe piatră de către degetul Sfântului, ca și cum literele ar fi fost însemnate pe lut. Atunci s-a minunat mult și, cunoscând minunea ce se făcuse de către Sfântul mare Mucenic și pricepând greșeala sa, se căia că trecuse cu vederea rugămintea văduvei și cerea iertare de la Sfântul, prin multe rugăciuni, ceea ce a si dobândit de la el, arătându-i-se în vis.
Deci, stâlpul acela al văduvei s-a așezat în acel loc, întru care s-a poruncit, spre pomenirea femeii și spre arătarea minunii făcute de marele Mucenic, dar, mai ales, spre slava Izvorului Minunilor, a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
După mulți ani de la această minune, saracinii, luând Siria sub stăpânirea lor, s-a petrecut în cetatea Ramel, în mai sus pomenita biserică a Sfântului mare Mucenic Gheorghe, o întâmplare ca aceasta: A intrat un saracin vestit, împreună cu alți saracini, în biserică, pe vremea citirii pravilei și, văzând icoana Sfântului Gheorghe și pe preot stând înaintea icoanei și închinându-se și săvârșind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi, în limba lor: „Vedeți voi, pe acest nebun, ce face? Se roagă la o scândură. Aduceți-mi un arc și o săgeată să săgetez scândura aceea.” Și îndată i-au adus un arc, pe care el, stând în spatele tuturor, l-a încordat și a aruncat o săgeată asupra icoanei Mucenicului, iar săgeata n-a zburat spre icoană, ci, în sus, și, căzând din înălțime, a lovit pe saracinul acela în mână și i-a rănit-o. Deci, a ieșit îndată afară și s-a dus acasă, durându-l mâna și curgându-i mult sânge. Apoi mâna s-a umflat și el strigă suspinând, fiind cuprins de dureri de moarte. Și avea în casa lui niște slujnice de credința creștinească, pe care le-a chemat și le-a zis: „Am fost în biserica Sfântului vostru Gheorghe și am vrut să săgetez icoana lui, dar m-am săgetat pe mine, că, întorcându-se săgeata, mi-a rănit mâna și, iată, mor de durere”. Iar ele i-au zis: „Oare ți se pare că bine ai făcut, îndrăznind să săgetezi chipul Sfântului Mucenic?” Zis-a saracinul: „Au, doar, are putere chipul acela, să mă facă bolnav, precum sunt eu acum?” Și slujnicele au răspuns: „Noi suntem neștiutoare și nu putem să-ți răspundem, dar cheamă pe preot și acela îți va spune cele ce ne întrebi pe noi”. Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale și a chemat pe preot și i-a zis: „Vreau să știu ce putere are scândura aceea, sau icoana căreia te închini tu?” Răspuns-a preotul: „Eu nu mă închinăm scândurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, mă rugam celui închipuit pe scândură, Sfântului mare Mucenic Gheorghe, ca să fie mijlocitor pentru mine către Dumnezeu”. Zis-a barbarul: „Cine este Gheorghe, dacă nu este el Dumnezeul vostru?” Răspuns-a preotul: „Sfântul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci sluga a lui Dumnezeu și a Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a făcut om pământean, asemenea nouă. El multe munci a răbdat, de la păgânii cei ce-l sileau să se lepede de Hristos, dar el, pe toate răbdându-le și bine săvârșindu-și mărturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu, ca să facă semne și minuni; iar noi, iubind pe el, cinstim icoana aceluia și ca și cum am privi spre el, ne închinăm, îl îmbrățișăm și-l sărutăm, în același fel, cum și tu faci, după moartea părinților tăi, ca având îmbrăcămintea lor înaintea ta, lăcrămezi și o săruți, ca și cum i-ai avea pe aceia înaintea ochilor tăi. Deci, așa și noi socotim icoanele sfinților, nu ca pe niște dumnezei – să nu ne fie nouă aceasta – ci, ca pe niște închipuiri ale slugilor iui Dumnezeu, care prin icoanele lor, fac minuni, precum s-a întâmplat cu tine, cel ce ai îndrăznit a săgeta icoana Sfântului Mucenic, ca să știi puterea lui și să fie spre învățătură și altora.”
Acestea auzindu-le, saracinul a zis: „Ce voi face? Vezi mâna mea sângerând, că multă durere pătimesc și de moarte mă apropii.” Zis-a lui preotul: „De voiești să fii viu și întreg, poruncește să aducă la tine chipul Sfântului Mucenic Gheorghe și pune-l pe patul tău, apoi, o candelă plină de untdelemn arzând, să fie înaintea lui aprinsa toată noaptea, iar, a doua zi, luând untedelemn din candelă, să ungi mâna ta cea bolnavă și, atunci, să crezi că te vei tămădui, și-ți va fi ție așa”. Iar saracinul, îndată a rugat pe preot să-i aducă icoana Sfântului Gheorghe, pe care, primind-o cu bucurie, a făcut toate așa precum a învățat de la preot. Și, după ce a doua zi și-a uns mâna cu untdelemn din candela, îndată i-a încetat durerea și s-a tămăduit mâna.
De o minune ca aceasta minunându-se și veselindu-se, barbarul acela a întrebat pe preot, dacă are ceva scris în cărțile sale, despre Sfântul Gheorghe. Iar preotul, aducând viața și pătimirea Sfântului, i-a citit-o, iar el, cu luare aminte ascultând, ținea în mâini icoana Mucenicului, grăind către Sfântul, cel închipuit pe icoană, ca, și către cineva viu, zicându-i, printre lacrimi: „O, Sfinte Gheorghe, tu tânăr ai fost, însă cu minte, iar eu bătrân, dar nebun. Tu de tânăr ești prieten al lui Dumnezeu, iar eu am îmbătrânit și sunt lipsit de Dumnezeu. Roagă, pentru mine, pe Dumnezeul tău, ca și eu să fiu robul Său”. După aceea, căzând la picioarele preotului, îl ruga ca să-l învrednicească de Sfântul Botez. Iar preotul nu voia, că se temea de saracini. Însă, văzând credința și rugămintea lui stăruitoare, l-a botezat noaptea, în taină, de frica saracinilor. A doua zi, saracinul cel nou botezat a ieșit din casa și, stând în mijlocul cetății, în privirea tuturor, cu multă îndrăzneală și cu mare glas a început a propovădui pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, și blestema credința saracinilor. Și îndată s-a adunat în jurul său mulțime de saracini, care, umplându-se de mânie și de iuțime, au pornit asupra lui ca niște fiare sălbatice și cu săbiile l-au tăiat bucăți. Și așa, în scurt timp, și-a sfârșit nevoința cea bună a mărturisirii și a luat cununa muceniciei, ajutându-i rugăciunile Sfântului mare Mucenic Gheorghe. (www.credo.ro)