1. Stâlpul femeii văduve
În părțile Siriei se afla o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în cinstea Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru că acolo nu exista mină de piatră, era foarte greu să se taie și să se aducă stâlpii pentru biserică.
O femeie văduvă, foarte credincioasă, cu multă iubire pentru Sfântul Gheorghe, a cumpărat și ea un stâlp asemenea celor făcuți pentru biserică. Aducândul la mare, se ruga stăruitor către cel care transporta stâlpii să ia și stâlpul cumpărat de ea. Însă acela nu voia și, punând doar stâlpii lui, a pornit la drum. Atunci femeia a început să plângă și să se roage Sfântului Gheorghe să o ajute să ducă stâlpul. Ca într-un vis, l-a văzut pe sfânt în chip de voievod, întrebând-o: „De ce ești tristă, femeie?” Și spunându-i ea motivul întristării, Sfântul Gheorghe a descălecat de pe cal și a zis: „Unde vrei să fie pus stâlpul?” Iar femeia i-a răspuns: „În partea dreaptă a bisericii.” Îndată, Sfântul Gheorghe a însemnat marmura cu degetul și a scris: „Stâlpul văduvei să se pună al doilea (după cel dintâi) în dreapta.” Apoi a ridicat capătul stâlpului care era spre mare și i-a spus femeii să apuce de celălalt capăt. Ridicând amândoi stâlpul, l-au dat în mare și, cu îndreptarea Sfântului Gheorghe, acest stâlp a sosit dimineața, înaintea celorlalți.
Văzând cele întâmplate, cel care ducea stâlpii s-a minunat foarte mult, mai ales că a citit și cele scrise de Sfântul Gheorghe. Mulțumindu-i lui Dumnezeu, a cerut iertare sfântului pentru greșeala neascultării. Apoi a pus stâlpul văduvei în rând cu ceilalți, în locul poruncit.
Stâlpul se află în locul acela și astăzi, întru pomenirea femeii și întru cinstirea Sfântului Gheorghe și a minunii săvârșite de el.
2. Copilul adus acasă
Vă mai povestesc acum o altă minune, făcută în cetatea Mitilene (în Grecia de astăzi). Aici se află o biserică a Marelui Mucenic Gheorghe, unde, în ziua prăznuirii sfântului, se adună foarte multă lume.
În vremurile în care creștinii erau prigoniți, păgânii au aflat de această priveghere de ziua sfântului și i-au atacat pe neașteptate pe cei aflați în biserică, legându-i și luându-i cu ei în Creta. Printre aceștia era și un tinerel, care a fost dat celui ce era mai mare peste poporul acela păgân.
Și tânărul a slujit aceluia și a trecut astfel un an, ajungându-se iar la prăznuirea Sfântului Mucenic Gheorghe. Părinții acestui tânăr, fără a deznădăjdui pentru pierderea copilului, nu și-au lăsat obiceiul lor, ci și-au pus nădejdea în Dumnezeu și în ajutorul sfântului și au făcut praznic după obicei. Mama copilului, întorcându-se de la biserică, a căzut la pământ plângând și rugându-se pentru salvarea fiului ei. Iar Sfântul Gheorghe, cel grabnic ajutător, nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Și stând ei la masă, bărbatul femeii a pomenit de ajutorul sfântului. Atunci, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut minune mare: în ceasul în care tânărul pusese vin în pahar și se pregătea să îi dea stăpânului său, s-a găsit în Mitilene, dând mamei sale vinul. Văzându-l pe tânăr întors acasă, toți cei ce erau la masă s-au minunat foarte. Și l-au întrebat de unde vine și cum de se află în mijlocul lor. El le-a răspuns: „Umplând paharul acesta de vin ca să îl dau stăpânului meu din Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui. Ținând cu mâna dreaptă paharul și cu mâna stângă ținându-mă de mijlocul lui, m-am aflat precum vedeți în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le și văzându-le, s-au mirat toți de acea mare minune. Și sculându-se de la masă, au lăudat pe Dumnezeu și I-au mulțumit, cinstindu-l pe sfântul Său mucenic.
(Magdalena G., Ziarul lumina)