Minunea se înțelege doar prin puterea credinței



Minunea se înțelege doar prin puterea credinței
Minunea se înțelege doar prin puterea credinței

„Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari și farisei, zicând: Învățătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean și desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta și-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, și iată aici este mai mult decât Solomon. Și când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, sălășluiesc aici și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Așa va fi și cu acest neam viclean.”(Matei 12, 38-45)
Discuția Domnului Iisus Hristos cu fariseii și cărturarii parcă este desprinsă din zilele noastre. Câți dintre fariseii moderni nu au pretenția ca Dumnezeu să le arate un semn al existenței Sale? Ei socotesc pe Tatăl ceresc un fel de coleg de breaslă dornic de publicitate ieftină. Cei de atunci au auzit de minunile săvârșite de către El și doreau să vadă cu ochii lor un astfel de eveniment. Răspunsul Mântuitorului a fost unul descurajant. Ei se doreau spectatori privilegiați ai unei minuni, El le-a vorbit de Iona. Domnul Hristos le-a atras atenția asupra faptelor lor. Fiind „neam viclean și desfrânat”, trăiau cu falsa impresie că Dumnezeu este un fel de jucărie personală care face minuni la comandă. În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat un semn prin minunea săvârșită cu Iona, în Noul Testament semnul este Învierea lui Iisus Hristos. Omul este mereu în căutare de senzațional, iar acest lucru este un semn al slăbirii credinței în Dumnezeu. Minunea se înțelege doar prin puterea credinței. (Pr. Dumitru Păduraru)



Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii