Minunea Învierii Domnului – tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, în zeci de unități preșcolare din județul Suceava

,,Minunea Învierii Domnului - tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, în zeci de unități preșcolare din județul Suceava
,,Minunea Învierii Domnului - tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, în zeci de unități preșcolare din județul Suceava

În zeci de unități preșcolare din județul Suceava, dar și din alte județe, s-a desfășurat, în perioada 27 martie – 6 aprilie 2023, Campania regională de educație moral-religioasă „Minunea Învierii Domnului – tradiții și obiceiuri pascale”, ediția a II-a, eveniment organizat de Grădinița cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava, reprezentată de director prof. Niculina Niță, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Cultural Bucovina.
Campania a fost coordonată la nivel regional de profesoarele Maftei Leancă Ramona și Ianovici Ignat Diana.
S-au implicat copii din 51 de grădinițe din județul Suceava și din alte județe ale țării, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, 362 de cadre didactice și 5.274 de preșcolari. Copiii, îndrumați de cadrele didactice, s-au pregătit temeinic pentru a întâmpina „Sfintele Paște”prin activități care să îmbine cât mai armonios utilul cu plăcutul, construind noi produse, utilizând toate formele de activitate: jocul, învățarea, munca și creația.
Activitățile, spun organizatorii, au urmărit atingerea unei sfere extinse de obiective, pornind de la cele cognitive (stimularea creativității și imaginației copiilor), apoi la cele ce țin de activitatea practică (manipularea și recunoașterea materialelor, folosirea lor în lucrări cât mai variate, aprecierea frumosului și a propriei munci) și obiectivele ce țin de latura morală (înțelegerea semnificației de „faptă bună”, descoperirea sentimentelor generate de actul „dăruirii” și a valorilor morale precum – bunătate, iubire, altruism, sacrificiu și credință).
Coordonatoarea campaniei la nivel regional, prof. Maftei Leancă Ramona, își exprimă recunoștința față de toți partenerii care s-au implicat în desfășurarea campaniei, cât și tuturor celor care s-au alăturat ulterior acesteia.
– Concurs
În cadrul Campaniei regionale „Minunea Învierii Domnului – tradiții și obiceiuri pascale”, Grădinița cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava organizează, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Concursul Regional de creație artistico-plastică „Minunea Învierii Domnului prin ochi de copil”, ediția a II-a, 2023, organizat de către profesoarele Maftei Leancă Ramona și Ianovici Ignat Diana, în colaborare cu echipa de organizare a concursului formată din cadre didactice de la G.P.P. „1-2-3” Suceava, respectiv: prof. Cernoschi Rusu Carmen, prof. Mititiuc Roxana, prof. Tudosă Dana, prof. Ignat Roxana, prof. Obreja Doruța, ed. Macovei Elorina.
Expoziția-concurs este prilejuită de sărbătorile pascale și are ca temă „Minunea Învierii Domnului prin ochi de copil”, având ca scop cunoașterea de către copii a tradițiilor și obiceiurilor populare românești cu ocazia Sărbătorii Paștelui și valorificarea capacității de exprimare plastică, liberă, originală și creativă prin lucrările realizate de aceștia.
Concursul se adresează preșcolarilor și școlarilor din ciclul primar din unitățile de învățământ partenere atât din județul Suceava, cât și din alte județe. A doua ediție a concursului s-a bucură de un real succes, prin înscrierea a 630 de lucrări realizate de preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ participante, lucrări elaborate în diferite tehnici de lucru: desen/ pictură – tehnici grafice și picturale, icoane pe sticlă/ lemn/ ceramică și ouă încondeiate.
Organizarea expoziției va avea loc la sediul Centrului Cultural Bucovina și va fi deschisă publicului în perioada 13-14.04.2023. Evaluarea lucrărilor și premierea acestora s-a realizat pe 10.04.2023, comisia de jurizare având în componența ei artiști plastici, profesori de specialitate, reprezentanți ai unității organizatoare, președinte al juriului fiind prof. Chilariu Oana.
Rezultatele concursului au fost pe măsura strădaniei, talentului copiilor participanți, obținându-se nenumărate premii I, II, III, mențiuni și diplome de participare.
Trofeul Concursului „Minunea Învierii Domnului prin ochi de copil”, ediția a II-a, a revenit preșcolarului din grupa mare Oresciuc Rareș, de la G.P.P. „Căsuța Piticilor” din Câmpulung Moldovenesc, coordonat de profesor pentru învățământ preșcolar Bradu Julieta.
Organizatorii Expoziției-concurs „Minunea Învierii Domnului prin ochi de copil” mulțumesc partenerilor – Inspectoratului Școlar Județean Suceava, reprezentat prin inspector școlar pentru educație timpurie Daniela Răileanu și gazdei expoziției, managerului Centrului Cultural Bucovina, Sorin Filip, directorului Școlii de Arte „Ion Irimescu”, profesor Ion Băițan, membrilor juriului, micuților artiști și tuturor cadrelor didactice coordonatoare participante la expoziția-concurs, cu speranța că și în edițiile următoare interesul va fi sporit, iar lucrările vor fi originale și creative și vor demonstra exprimarea autentică a copilului. „Ne bucurăm pentru că am reușit să punem în practică, în preajma Sărbătorilor Pascale acest proiect valoros, prin care valorizăm diversitatea, culoarea și creativitatea micuților”, ne-a spus organizatoarea expoziției-concurs, prof. Maftei Leancă Ramona.

Recomandări

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

Lumina Soarelui și Taina Tradiției – Ediția I a Concursului „Cultul Soarelui în folclorul și arta populară românească”, la Colegiul Tehnic „Ferdinand I” Rădăuți