Mîntuirea înseamnă „Iubirea Tatălui care răstignește; iubirea Fiului răstignită; iubirea Sfîntului Duh care triumfă în puterea de neînvins a crucii”

Ca și în întreaga viață a Domnului, toate Persoanele dumnezeiești ale Prea Sfintei Treimi sînt de față, iau parte. „Nu sînt singur” zice Iisus (Ioan XVI, 32). Mîntuirea înseamnă: „Iubirea Tatălui care răstignește; iubirea Fiului răstignită; iubirea Sfîntului Duh care triumfă în puterea de neînvins a crucii”, cum tîlcuiește un ierarh ortodox. Tatăl este reazemul fundamental al crucii: „Părinte, în mîinile Tale încredințez Duhul Meu”. Fiul este jertfa, Duhul, Porumbelul care rămîne mereu peste Fiul, este pacea crucii lui Hristos, pacea noastră. Crucea descoperă astfel iubirea Treimii în manifestarea ei concretă, în plinătatea și în întîlnirea ei decisivă cu păcatul.
Mai profund, acesta și este înțelesul, sensul ultim al întrupării: revelarea și împărtășirea iubirii, a vieții Treimii în viața noastră și a întregii făpturi. Iisus se roagă înainte de cruce: „Părinte, după cum Tu ești întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia să fie în Noi, una” (Ioan XV1I, 21); întruparea, crucea, învierea înseamnă comunicarea vieții divine. De aceea Domnul este „Emanuel: cu noi este Dumnezeu”. De aceea El este deodată: și Dumnezeu și om, și Păstorul și Mielul „care ridică păcatul lumii”; și Domnul și Slujitorul nostru, și Arhiereul și jertfa noastră; întru „El a binevoit Dumnezeu să sălășluiască toată plinirea… Să le împace cu Sine, fie cele de pe pămînt, fie cele din ceruri, să le cuprindă recapitulînd totul în Hristos-Capul Bisericii, făcînd pace prin El, prin sîngele Crucii Sale și să „ne strămute astfel în împărăția Fiului iubirii Sale”; (Col. I, 13, 19, 20).
Dar crucii, iubirii îi urmează viața. Așa cum viața naște din iubire din cruce naște o nouă viață, învierea. Crucea descoperă această bogăție de daruri și de înțelesuri. Ea este fundamental descoperire a iubirii dumnezeiești. Dar aceasta fiind, ea poartă în sine și recapitularea, strîngerea noastră la umbra și lumina ei; și jertfă, ispășire pentru păcatele noastre plinirea dreptății dumnezeiești; și sfințire a firii prin biruirea stricăciunii. Și odată cu acestea, încă și mai profund decît acestea, ea poartă prin înviere, sensul ei final și esențial creator; continuarea creației din punctul în care a fost întreruptă de păcat prin oprirea de la pomul vieții; deschiderea către o nouă viață.