Eroul discret cutreieră
universul său intim.
Se rezumă
la aspect, la interacțiunea om – amic.
Se distanțează de sine
pentru satisfacția celorlalți.
A ajuns să se nege pe sine
pentru a fi iubit parțial
în orizontul lor de așteptare.
Spațiu limitat.
Un loc obscur,
lipsit de empatie.
El continuă.
Echilibrul dintre minte sănătoasă și corp sănătos poate suna clișeic. În realitate, lucrurile sunt mai simple: lectura. De la postările de pe Facebook până la scroll-ul nesfârșit de pe TikTok, suntem dominați de text, de litere, adică de logos. Suntem prinși în jocul cuvântului – cuvânt care poate crea emoție, beatitudine, însingurare, frică, anxietate, teama de a te îndrăgosti, de a continua, de a privi discret în universul viitor.
Cine neagă lectura se neagă pe sine, refuză să evolueze și să renască precum pasărea Phoenix din cenușa banalității. Dar este oare dispusă majoritatea să se lepede de sine pentru a crește personal, pentru a schimba opinii cu ceilalți, pentru a ajunge să simtă din nou acel nostos, dorul de a reveni în propria viață? Cititul oferă mereu această întoarcere celor deschiși să evolueze și să îmbrățișeze taina literaturii, care în fond înseamnă vieți, povești și experiențele celorlalți coagulate în pagini îngălbenite de timp.
„Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – mărturisește poetul în poezia Autoportret. Existența sa a început „sub o mare absență”, notează în Hronicul și cântecul vârstelor. Poet unic, Blaga fascinează prin conflictul său permanent cu Marele Anonim, care îl inițiază în taina misterului. El teoretizează două concepte fundamentale: cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă.
Dar care este echilibrul dintre minte și corp în cazul său? Nu cred că antrenamentul în aer liber sau mersul regulat la sala de forță îl definesc. Cred că poezia este adevăratul echilibru – un sistem de catharsis și reechilibrare pe care și l-a creat singur. Odată prins în jocul creației, în pirueta literelor, nu mai există scăpare.
Devii, așa cum se caracteriza Tudor Arghezi, un meșteșugar al cuvintelor, un „rob al cuvintelor”, care suferă pentru că trebuie să creeze necontenit. Scriitorul se autodefinește prin această trudă: sclav al cuvintelor, al emoțiilor care, paradoxal, îi echilibrează pe cititori atunci când aleg să lectureze cărți – nu subtitrările clipurilor de pe TikTok sau ale filmelor de pe Netflix.
În concluzie, fiecare individ ar trebui să își găsească echilibrul între corp și minte începând cu lectura cărților. În tăcerea lor aparentă, ele oferă cel mai profund dialog cu sinele.
Bianca NATI
