Minorul în vârstă de 14 ani din comuna Horodniceni, dat în urmărire de la mijlocul săptămânii trecute după ce trei copii mai mici din localitate au reclamat că au fost violați de acesta, a ajuns pe mâna polițiștilor, după ce familia l-a predat oamenilor legii.
Copilul era fugar de câteva zile și, în cursul zilei de ieri, s-a întors acasă, familia sesizând imediat poliția.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, minorul a recunoscut agresiunile sexuale, povestind în amănunt cum s-au petrecut acestea. El a fost preluat de Direcția Generală de Protecție a Copilului Suceava, urmând a se stabili dacă are discernământ. Funcție de rezultatul expertizei, se vor stabili și măsurile ce vor fi luate în privința sa.
Un copil de cinci ani, un altul de opt ani și unul de nouă ani au povestit polițiștilor coșmarul prin care au trecut, după ce au fost supuși la contacte sexuale anale și orale de minorul de 14 ani.