Victime pe șosele

Minori pe motoscuter, accidentați după o depășire imprudentă

Doi minori, unul de 17 și unul de 14 ani, au fost accidentați în timp ce se deplasau pe un motoscuter, accidentul petrecându-se din cauză că adolescentul care conducea vehiculul pe două roți a efectuat o depășire imprudentă. Totul s-a întâmplat duminică după-amiază, în jurul orei 17.20, la intersecția străzilor Grigore Alexandru Ghica cu Zefirului, în municipiul Suceava.
Poliția informează că minorul de 17 ani, care conducea mopedul, a efectuat un viraj la stânga și a intrat neregulamentar în depășirea unei mașini conduse în fața sa de Marius M., în vârstă de 31 de ani, chiar în momentul în care acesta din urmă efectua și el virajul la stânga. Loviți de mașină, cei doi minori de pe motoscuter au fost proiectați pe carosabil. Dacă adolescentul de 17 ani a scăpat fără leziuni, copilul de 14 ani care îl însoțea a ajuns la spital, medicii diagnosticându-l cu leziuni care necesită în jur de cinci-șapte zile de îngrijiri medicale.
Din ancheta poliției rezultă că tânărul de 17 ani nu posedă atestat de absolvire a unui curs de legislație rutieră, iar nici el și nici minorul de 14 ani nu purtau căști de protecție.
Tot duminică, dimineață, în jurul orei 10.40, pe DN 17, în Dorna Candrenilor, Petronela C., o femeie în vârstă de 40 de ani, care conducea un motociclu, a fost implicată într-un accident după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. Femeia, care cobora o pantă, s-a aplecat pentru a aranja o plasă de alimente aflată pe portbagajul vehiculului, moment în care a pierdut controlul asupra ghidonului și a căzut. Din fericire, a fost rănită ușor, având leziuni care necesită în jur de cinci zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Încă o suceveancă păcălită cu o sumă foarte mare de bani, de această dată prin false investiții în criptomonede

Un sucevean păcălit cu investiții profitabile a scăpat cu o pagubă de doar 1.000 de lei
Un sucevean păcălit cu investiții profitabile a scăpat cu o pagubă de doar 1.000 de lei

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital