Minoră trântită în zăpadă și tâlhărită de două telefoane mobile



O minoră în vârstă de 14 ani, din comuna Șcheia, a fost tâlhărită pe drumul comunal din localitate de trei tineri, care au trântit-o în zăpadă și i-au luat două telefoane mobile.
Fapta, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a petrecut sâmbătă, în jurul 18:30.
Victima se deplasa de acasă către locuința unei cunoștințe din aceeași localitate.
Polițiștii au reușit să-l identifice pe unul dintre autori, în persoana unui tânăr tot de 14 ani, Vasile F., din municipiul Suceava, care locuiește fără forme legale la Șcheia.
Acesta a acostat-o pe minoră, a trântit-o în zăpadă și, ajutat de cei doi complici, a controlat-o pe fată prin buzunare, luându-i cele două telefoane.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către Poliția Comunală Șcheia, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.