Minoră de 15 ani răpită din casa propriilor părinți



– În miez de noapte, după ce a distrus o poartă și o ușă, un tînăr de aproape 18 ani a luat-o cu forța pe fată, tîrînd-o desculță în mașina cu care venise la locuința acesteia din Liteni-Moara
– Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale mamei și ale celor patru frați ai minorei, care au fost amenințați de agresor că îi omoară pe toți cei care i se opun
– Spre norocul adolescentei, coșmarul s-a sfîrșit la scurt timp, mașina în care fusese urcată fiind oprită în trafic de polițiști la intrarea în municipiul Suceava
O adolescentă de 15 ani din satul Liteni-Moara a trăit miercuri noapte un adevărat coșmar, după ce a fost răpită din casa propriilor părinți de un tînăr cu 3 ani mai mare decît ea. Scandalul a început chiar la miezul nopții. Dintr-o Dacie în care se mai aflau trei indivizi a coborît Gheorghe Bijic, chitit să-și ofere o distracție pe cinste în acea seară. Cu cîteva picioare tînărul a reușit să rupă parțial poarta de la intrarea în curtea gospodăriei, iar apoi și-a îndreptat furia asupra ușii casei. Pentru că Florentina refuza să iasă din casă, tînărul a început să lovească în ușă, pigmentînd totul cu înjurături și amenințări la adresa celor din interior. Cea mai speriată de ceea ce se petrecea în propria bătătură a fost mama fetei, Anișoara Petrovan. Aceasta povestește că a crezut că acolo își va găsi sfîrșitul, mai ales că nu se putea discuta cu agresorul sub nici o formă, iar cei patru copii mai mici începuseră să plîngă de frică. „I-am spus: , iar el mi-a răspuns că umblu cu vrăjeli, că știe că fata este acasă. Florentina s-a ascuns chiar sub pat, neștiind ce se petrece, iar eu i-am spus să iasă de acolo că dacă intră ne omoară pe toți”, și-a reamintit Anișoara Petrovan. Și pentru Florentina minutele scurse în casă și apoi în compania răpitorilor au fost cumplite. „A intrat în casă, m-a prins de mînă și m-a tîrît afară, desculță. M-a urcat în mașină, iar pe drum mi-a spus că dacă țip sau fac altceva mă omoară. Cred că voia să mă ducă la Trei Movile (n.r. – o localitate în apropiere de Stroiești)”, a declarat Florentina. Dîndu-și seama că fiica ei se află într-un real pericol, Anișoara Petrovan a sunat la Poliția din Moara și apoi la 112, cerînd ajutorul oamenilor legii. Rapiditatea cu care a acționat femeia avea să constituie un atu, un echipaj de Poliție interceptînd mașina în care fusese urcată fata chiar la intrarea în municipiul Suceava, dinspre Moara. Conduși la sediul Poliției, pasagerii aflați în mașină au dat toată vina pe cel care a distrus poarta și ușa și apoi a luat-o cu forța pe adolescentă, Gheorghe Bijic, care va împlini 18 ani peste două săptămîni. Prezent la Poliția din Moara în vederea continuării cercetărilor, tînărul spune că avea de gînd să o ducă pe fată la o discotecă în Suceava. „Eram foarte beat și nu-mi aduc aminte prea multe. Am strigat la poartă, nu mi-a răspuns nimeni și cred că s-a rupt cînd am deschis-o. Nu-mi dau seama prea bine ce s-a întîmplat”, a spus Gheorghe Bijic. Oricum, în acest moment el este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și lipsire de libertate.