Cazul minorei în vârstă de 15 ani, mamă a unei fetițe în vârstă de 10 luni, care a dispărut cu tot cu copil din locuința iubitului său, un tânăr de 23 de ani, caz relatat de Monitorul de Suceava în urmă cu o săptămână, este anchetat oficial și de poliție, adolescenta și fetița sa fiind date în urmărire. Pentru a putea transmite în mijloacele de informare semnalmentele și fotografia minorei polițiștii au avut nevoie de acordul părinților acesteia, acord care în cele din urmă a fost dat.
A făcut un copil la 15 ani cu iubitul, apoi a fugit cu alt bărbat
Relația deplasată dintre Marius Constantin Scripcariu, în vârstă de 23 de ani, din satul Iacobeni, comuna Dângeni, județul Botoșani, și concubina sa, Iuliana Roxana Grosu, dintr-un sat vecin, Hulub, s-a mutat în județul Suceava după ce tânărul și-a găsit loc de muncă la o fermă din Chilișeni, iar proprietarii i-au pus acestuia la dispoziție o casă, în Roșcani – Liteni.
Lăsată însărcinată când abia împlinise 14 ani, fata a adus pe lume anul trecut o fetiță, Diana, micuța fiind recunoscută de tatăl său major, Marius Constantin Scripcariu.
Pe data de 5 iunie 2012, însă, tânărul de 23 de ani s-a trezit că iubita sa minoră a dispărut cu tot cu fetiță. El bănuiește că acesta a cunoscut un bărbat prin intermediul internetului și a fugit pur și simplu cu acesta. Conștient că inclusiv el a comis o infracțiune, întreținând relații sexuale cu o minoră și lăsând-o însărcinată, tânărul de 23 de ani nu își face mari probleme din acest punct de vedere. El se declară îngrijorat mai ales pentru fiica sa și se întreabă ce soartă poate avea aceasta cu un „tată” vitreg și o mamă care este și ea încă un copil.
„O rog să facă în așa fel încât să vină acasă… să vină cu fata acasă. Le aștept pe amândouă. Chiar dacă ea a greșit, fetița are nevoie de o mamă. Sper ca prostia asta pe care a făcut-o să-i fie învățătură de minte”, le-a declarat cu ochii în lacrimi reporterilor Monitorul de Suceava Marius Constantin Scripcariu. Cel puțin până în momentul de față fata a refuzat să spună unde și cu cine se află, anunțându-și doar sora că este bine și nu vrea să fie căutată.
Semnalmentele fetei
Poliția informează că minora, Iuliana Roxana Grosu, este născută pe 15 iulie 1996, în comuna Trușești, județul Botoșani, are domiciliul în satul Hulub, comuna Dângeni, și locuia fără forme legale în Roșcani – Liteni.
Minora are o înălțime de 1,55-1,60 metri, constituție atletică, păr brunet, lung, până la nivelul umerilor, față ovală, ten măsliniu, ochi căprui.
Toate persoanele care pot oferi informații despre minoră sunt rugate să contacteze cel mai apropiat post de poliție ori să sune la numărul de urgențe 112. Fiind vorba de o minoră, poliția are obligația de o găsi și a o duce la domiciliul părinții săi.