Inculpat, la 16 ani

Minora care ataca bătrâni și fura din locuințe, trimisă în judecată



Elena Gherman (16 ani), din comuna Șcheia, minora cercetată penal pentru 35 de furturi din locuințe și nouă tâlhării, majoritatea comise asupra unor persoane în vârstă, a fost trimisă în judecată, zilele trecute, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru ultima sa faptă, cea care, de altfel, a și adus-o în spatele gratiilor.
Pe 14 noiembrie a.c., minora, de etnie romă, a fost surprinsă în flagrant de proprietara unei case din municipiul Suceava, în timp ce adolescenta se afla la furat în imobilul respectiv, împreună cu o altă minoră.
Era în jur de ora 10:00 când proprietara, Marica M., în vârstă de 64 de ani, care locuiește singură, a auzit un zgomot în holul apartamentului. Când s-a dus să vadă ce se întâmplă, a dat peste cele două minore de etnie romă, care au încercat să o împingă și să iasă din locuință. Elena Gherman i-a aplicat mai multe lovituri victimei și a zgâriat-o în zona pieptului, țipetele proprietarei fiind auzite de o vecină, care i-a sărit în ajutor.
Până la urmă, cele două minore au fost imobilizate, vecina care a sărit în ajutor sunând la 112 și cerând ajutor poliției.
Sperând că va scăpa, Elena Gherman a aruncat pe jos două telefoane mobile și o bancnotă de o sută de lei, bunuri care, a stabilit poliția, fuseseră furate cu câteva minute înainte din casă.
Reținută pentru 24 de ore, adolescenta a fost arestată preventiv pentru 19 zile.
Elena Gherman a fost dată pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu.
Aproximativ 60.000 de lei, prejudiciul spargerilor și tâlhăriilor comise de minoră
Minora urmează să fie trimisă în judecată și pentru alte zeci de fapte.
Biroul de Presă al IPJ Suceava a anunțat, la scurt timp după arestarea preventivă a minorei, că pe numele acesteia au fost emise dosare penale pentru nu mai puțin de nouă infracțiuni de tâlhărie și 35 de furturi din locuință, infracțiuni cu un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei.
„În cazul furturilor comise, minora sustrăgea în principiu bani sau bunuri mici cu valoare mare și ușor de transportat (bijuterii, aparatură electronică de dimensiuni mici, dar de valoare mare). Principalele moduri de operare folosite de minoră în comiterea faptelor sunt pătrunderea în locuință pe ușa neasigurată atunci când proprietarii se află în casă, forțarea geamurilor de la locuințele situate la parterul imobilelor, forțarea ușilor care prezintă o rezistență scăzută sau furtul din locuință atunci când practicau cerșitul”, se arată într-un comunicat al poliției.
Polițiștii susțin că principalul mod de comitere a tâlhăriilor era acostarea persoanelor de sex masculin, mai înaintate în vârstă, pe care, sub pretextul întreținerii de relații sexuale, le ducea în locuri mai retrase și, prin violență, le deposeda de bunurile avute asupra lor.



Recomandări

Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local

Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local
Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți