Agresiune

Minoră amenințată cu violul și înjunghiată de un rrom, la Drăgoiești



O minoră de 15 ani, originară din Gura Humorului, a ajuns sâmbătă noapte la Spitalul Județean Suceava înjunghiată și în stare de șoc, după ce a fost atacată de un rrom beat din localitatea Drăgoiești. La momentul petrecerii incidentului, adolescenta, A.L., se întorcea la casa bunicilor de la discotecă, împreună cu o verișoară. Fata se afla la bunici, în localitatea Drăgoiești, unde își petrecea o parte din vacanța de vară.
La „Urgențele” Spitalului Județean, minora a fost diagnosticată cu „plăgi înjunghiate”, fapt pentru care a fost internată în Secția de Chirurgie Infantilă. Medicii care se ocupă de caz spun că rănile suferite de pacientă nu sunt grave și nu au i-au pus acesteia viața în pericol, dar fata are nevoie de îngrijiri medicale pentru mai multe zile.
A.L. povestește că sâmbătă noapte, în jurul orelor 23:00, a ieșit din discotecă împreună cu verișoara ei și a pornit spre casa bunicilor, pentru a se schimba în ceva mai lejer.
La un moment dat, cele două au observat că sunt urmărite de un individ și au grăbit pasul, numai că bărbatul a continuat să meargă în urma lor. La intrarea pe ulița care ducea spre casa bunicii cele două au luat-o la fugă, dar pentru că purta pantofi cu tocuri, A.L. nu a putut ține pasul cu verișoara ei, a rămas în urmă, și a fost prinsă de bărbatul aflat în stare de ebrietate.
„Duhnea a băutură și a avea în mână un pumnal. A început să tragă de mine, mi-a rupt rochia și a încercat să mi-o ridice cu totul, probabil intenționând să mă violeze. Aveam cuțitul la gât și nu puteam să mă zbat, mi-era frică să nu mă rănească. I-am spus să se calmeze și să mă lase în pace, că la numai 50 de metri e casa bunicii și vara mea a ajuns acolo și vor veni după mine… Am simțit ceva în spate și m-a tăiat și la mână cu pumnalul, dar nu mi-am dat seama de rana de la spate decât acasă, când am văzut sânge. După ce m-a tăiat la mână, m-am trântit la pământ. S-a speriat și a luat-o la goană, mai ales că veneau bunicii mei și unchiul, chemați de vară-mea”, a povestit fata.
A.L. a fost dusă în casă de rude, care i-au anunțat telefonic mama de cele întâmplate, după care au sunat la salvare.
Mama adolescentei ne-a declarat că Poliția l-a identificat deja pe făptaș, în persoana unui rrom care obișnuiește să bea și să se comporte violent. Bărbatul a ajuns acasă după ce a înjunghiat-o pe minoră și i-a povestit mamei sale cele întâmplate, după care a dispărut din localitate, fiind convins că și-a ucis victima. El este căutat în prezent de către Poliție.



Recomandări

Localnicii nemulțumiți de creșterea impozitelor și taxelor locale din Salcea au tăbărât peste primarul Ezekiel Belţic

Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a

Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a
Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu
O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu