“Lecție” părintească

Minor în vârstă de 13 ani, înjunghiat de trei ori de tatăl său



Mihai Ilincan, tatăl care își „educă” copilul cu cuțitul
Mihai Ilincan, tatăl care își „educă” copilul cu cuțitul

Un minor în vârstă de 13 ani a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de trei ori de tatăl său cu cuțitul de tăiat pască. Adolescentul, Daniel Ilincan, din Costâna, a fost adus la Urgențele” Spitalului Județean Suceava, marți seară, în jurul orei 18:15.
Medicii au stabilit că minorul prezenta trei plăgi înjunghiate în zona spatelui și a coapsei stângi.
Potrivit poliției, cu câteva ore înainte, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri în familie, adolescentul a fost înjunghiat chiar de către tatăl său, Mihai Ilincan, în vârstă de 42 de ani.
Bărbatul ne-a declarat, ieri, că îi pare rău de ce s-a întâmplat și că era „puțin băut”.
„De aproape un an și jumătate, am numai probleme cu el. Vine târziu acasă și a început să fure. Mai intră și la oameni în case… ultima oară a furat poșeta unei femei dintr-un faeton… avea vreo 130 de mii (n.r.- lei vechi). L-am mai bătut, dar nimic… Îmi pare rău de ce-am făcut, normal, dar nu mai rezistam… la mine țipa, pe mă-sa o înjura”, explică bărbatul, tată a altor trei copii.
Soția acestuia, însărcinată din nou, era plecată la Suceava, să-și viziteze fiul la spital.
„Am vorbit cu șeful de post să-l interneze la o școală de corecție ceva, că nu se mai poate. Ăsta dacă nu se îndreaptă, o să fure în continuare….”, explică Mihai Ilincan.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal și urmează să facă încadrarea juridiciară a faptei în funcție de concluziile medicilor.
24 de ore sub supraveghere medicală Doctorul Florin Filip, șeful secției Chirurgie și Traumatologie Infantilă din cadrul Spitalului Județean Suceava, cel care se ocupă de minorul înjunghiat de propriul tată, a declarat că starea de sănătate a adolescentului este bună, acesta nesuferind leziuni grave.
Medicul a declarat că băiatul va fi mai fi monitorizat timp de 24 de ore, după care va fi externat și a subliniat că în acest timp copilul ar putea fi evaluat și de un neuropsihiatru, pentru a se vedea în ce măsură agresiunea tatălui asupra sa l-a afectat din punct de vedere psiho-emoțional.
„Am înțeles că este vorba de o familie de oameni gospodari” Cazul de la Costâna a ajuns și în atenția Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care a anunțat, prin vocea directorului adjunct Nicoleta Daneliuc, că va declanșa o anchetă.
“Am luat legătura cu primăria Todirești și vom face propriile noastre cercetări. Am înțeles că este vorba de o familie de oameni gospodari și că este pentru prima oară când se întâmplă așa ceva. Acasă mai sunt câțiva frați, dar vrem să mergem la fața locului pentru a vedea exact care este mediul familial în care trăiesc acești copii”, a spus Nicoleta Daneliuc.
Ea a explicat că s-a pus problema instituționalizării minorului în vârstă de 13 ani, dar mama a refuzat, în timp ce băiatul a declarat că dorește să rămână în sânul familei.
“Copilul nu este foarte speriat, dar vrem ca atât el, cât și mama lui să fie consiliați de un psiholog. Băiatul spune că nu și-a mai văzut niciodată tatăl atât de beat și de agresiv și admite că a greșit cu ceva față de părintele său, deși ceea ce i s-a întâmplat nu are nici o justificare”, a adăugat directorul adjunct de la Protecția Copilului.



Recomandări

Polițiștii de la Vatra Dornei au găsit la timp trei minori care nu reveniseră în centrul în care sunt plasați

Polițiștii de la Vatra Dornei au găsit la timp trei minori care nu reveniseră în centrul în care sunt plasați
Polițiștii de la Vatra Dornei au găsit la timp trei minori care nu reveniseră în centrul în care sunt plasați

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Frătăuți, reținut în arest 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar

Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri
Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri