Poliția caută un minor în vârstă de 15 ani, Marian-Ionuț Lungu, domiciliat în comuna Ostra, sat Ostra, care pe 26 martie a plecat, fără învoire, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava și nu a mai revenit.Semnalmente: înălțime 1,70 m, constituție astenică, ten închis, păr negru, tuns scurt, ochi căprui, nu are semne particulare pe suprafața corpului.La data plecării era îmbrăcat cu geacă de fâș de culoare gri, blugi albaștri și era încălțat cu pantofi tip adidas de culoare albă cu dungi bleumarin.„În cazul în care dețineți date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelați Poliția prin 112 sau să sunați la 116.000, număr telefonic special pentru copiii dispăruți”, se precizează în comunicatul transmis presei de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.