Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Voitinel, este cercetat penal pentru că a furat de mai multe ori dintr-un bar de pe raza localității.
Minorul a fost prins în flagrant sâmbătă, în jurul prânzului, și dat pe mâna poliției, după ce, profitând de neatenția gestionarului, a sustras de pe rafturi două pachete cu țigări și o doză de băutură energizantă, toate în valoare de 25 de lei.
Același adolescent, au stabilit polițiștii, a mai sustras din localul respectiv, în zilele precendete, șapte pachete de țigări și 100 de lei.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.