Ministrul Transporturilor: Reabilitarea A2 nu se va face în sezon pentru că „nu suntem țara lui Dorel”



Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a precizat că lucrările de reabilitare pe Autostrada București – Constanța, pe o lungime de 40 de kilometri din tronsonul Drajna – Lehliu, nu se vor face în sezon estival pentru că „nu suntem țara lui Dorel”, scrie Mediafax.Aflat, marți, într-o vizită în Portul Constanța, ministrul Transporturilor a precizat că, în cazul A2, s-a făcut o confuzie între repararea gropilor, mentenanța care se face în fiecare primăvară, când trebuie astupate gropile pentru siguranță, și reabilitarea acelui tronson.„Acel tronson nu a mai fost reabilitat din 2008. Practic el are șase ani durată de viață. Au trecut mult mai mulți ani și se va trece la reabilitare, care înseamnă raderea a 12 centimetri. Este altă lucrare și nu se va face în sezon pentru că nu suntem țara lui Dorel”, a declarat Dan Costescu.



Recomandări

Un consilier al ministrului Transporturilor dă asigurări că Autostrada Pașcani – Suceava – Siret va fi finanțată din fonduri europene