Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după întâlnirea cu reprezentanții Agenției de Transplant: 53% din fonduri s-au cheltuit

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, după întâlnirea cu șefii Agenției Naționale de Transplant, că nu există niciun blocaj în acest moment în prelevarea și transplantarea de organe în România, mai ales că doar puțin peste jumătate din fondurile alocate ANT în 2016 au fost cheltuite, scrie Mediafax.„Am avut această întâlnire cu conducerea Agenției Naționale de Transplant, am stabilit care sunt prioritățile pentru activitatea de transplant. Mesajul nu poate fi decât unul singur – activitatea de transplant în România trebuie să continue, există foarte multe lucruri bune realizate în activitatea de transplant, dar trebuie să continue în condiții de transparență și respectare a regulilor și a cadrului legal. Există un cadru legal care va fi îmbunătățit, dar nu s-a schimbat nimic în acest moment, deci nu are nimeni de ce să se teamă”, a declarat ministrul Sănătății.

Recomandări

Ticăloșie politică: Spitalul din Suceava, ținut în genunchi pe coji de nucă la ușa Ministerului Sănătății, ca să nu devină spital clinic

Pintea: Spitalele județene care au secție de anestezie și terapie intensivă vor preleva organe