Ministrul Sănătății: Facem apel la medici să susțină campania de vaccinare antigripală



Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, face apel la medicii de familie și la cei din spitale să susțină campania de imunizare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății (MS), în condițiile în care până acum au fost folosite mai puțin de 100.000 dintre cele 500.000 de doze cumpărate de MS, informează Mediafax.”Ministerul Sănătății a încheiat un acord cadru pentru doi ani pentru trei milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcție de receptivitatea populației și a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantitățile de vaccin și peste cele 500 000 de doze. Facem apel la medicii de familie, dar și la cadrele medicale din unitățile sanitare să susțină campania de vaccinare a Ministerului Sănătății pentru scăderea riscului de îmbolnăvire a populației”, a declarat, luni, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX. Pentru sezonul 2014-2015, MS a achiziționat 500 000 de doze de vaccin antigripal, care au fost în totalitate distribuite către direcțiile de sănătate publică la nivel local, iar până în prezent au fost imunizate pesteb 96.000 de persoane.



Recomandări

Cifrele care dor: doar 5 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii
Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă