Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a admis că a primit oferte din partea mai multor formațiuni politice de a intra în politică, dar a precizat că „are foarte multă treabă” la Ministerul Sănătății momentan, declarând că se va gândi dacă va intra sau nu în politică, scrie Mediafax.”Am foarte multă treabă la Ministerul Sănătății în acest moment. Nu o să neg că au existat oferte. Realitatea este că am foarte multe de făcut în momentul acesta la Ministerul Sănătății și de asemenea timpul care îmi rămâne după birou nu mi-a permis să iau o decizie încă, dacă vreau să mă gândesc serios la asta sau nu. Pentru noi, cetățeni ai acestei țări, cred că ar fi bine ca tineri care nu au fost implicați până acum în politică să intre în politică. Pe de altă parte, pentru fiecare trebuie să fie o decizie personală. Orice tânăr căruia i se face o astfel de ofertă trebuie să se simtă în primul rând onorat și apoi trebuie să își cântărească foarte bine alternativele. Eu mă simt onorat, în această fază sunt. Dincolo de asta, o să mă mai gândesc”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la Antena 3.




