Ministrul Sănătății cere ARPIM să propună soluții pentru descurajarea exporturilor paralele



Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a cerut Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) să propună soluții pentru descurajarea exporturilor paralele, astfel încât să nu lipsească medicamentele de care pacienții au nevoie.
Ministrul Eugen Nicolăescu și secretarul de stat Adrian Pană au discutat joi cu reprezentanții Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
În cadrul întâlnirii s-a stabilit realizarea unui calendar de acțiuni care să includă, printre altele, perioada în care va fi reactualizată lista de medicamente, dar și plata arieratelor pe care unitățile sanitare le au către furnizorii de medicamente și materiale sanitare.
„Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, le-a solicitat reprezentanților ARPIM să vină cu propuneri de soluții pentru descurajarea exporturilor paralele, astfel încât pacienții români să nu ducă lipsa medicamentelor de care au nevoie”, se arată într-un comunicat de presă al MS remis vineri agenției MEDIAFAX.
De asemenea, Ministrul Sănătății i-a asigurat pe reprezentanții ARPIM de întreaga sa colaborare, subliniind faptul că își dorește coerență în politicile publice și predictibilitate.
Conducerea ARPIM spunea recent că, potrivit ultimului raport al OECD privind sănătatea, românii trăiesc cu 13 ani mai mult decât în anii ’70, totuși cu cinci ani mai puțini decât europenii, asta întrucât speranța de viață este direct proporțională cu investițiile în sănătate.
„Investiția în medicamentele de ultimă generație este un factor al scăderii speranței de viață. Cel mai recent raport EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations) arată că, la nivel global, între 40-59% din creșterea speranței de viață pe o perioadă de aproximativ 10 ani se datorează medicamentelor inovatoare și, poate cel mai important, accesului la aceste medicamente”, preciza directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.