Am văzut că ministrul ăla, Rus la nume și la vorbă, a fost împins frumușel afară pe ușa guvernului. Pentru că i-au ieșit pe borta gurii niște cuvinte pe care el pretinde acum că le regretă, dar de fapt nu le regretă absolut deloc. Obsedat sexual, ca orice alt fruntaș al politicii românești și internaționale, poate că era și normal să vadă în jur numai „curve”. Curve care cică ar fi nevestele românilor plecați să lucreze în străinătate, în loc să steie aici și să rabde sau chiar să crape de foame.
O indignare generală au stârnit cuvintele acestei cefe de bivol din patrimoniul Pesedeului, de parcă fiecare silabă i-ar fi fost înmuiată în cucută. Dacă Rus ar avea nesăbuința de a ieși la promenadă pe stradă, curvele aduse de el în discuție, alături de copiii lor l-ar rupe probabil în bucățele de câte un centimetru pătrat. Pe el și pe badigarzii lui, în caz că ăia s-ar grăbi să-l apere, ceea ce nu prea cred.
Eu zic că nu ar trebui să-l belim de scalp, ceea ce l-ar face poate mai frumos. Ci mai curând să îl premiem. Fiindcă ministrul Rus a fost sincer, calitate rară la unul de teapa lui. El nu s-a ascuns după o tufă de cuvinte frumos meșteșugite. Nici nu avea de ce, că doar nu suntem în campanie electorală.
Rus a exprimat vocal ceea ce de fapt gândește întreaga clasa politică despre milioanele de români necăjiți, plecați în pribegie. Despre amărăștenii care iau calea codrului italian, danez sau britanic. Despre flămânzii care, pentru a câștiga o leafă decentă între străini, lasă în urmă o țară natală, care azi nu mai vrea de la ei decât votul,
Abia aici, în legătură cu acest drept la vot, de care cei plecați încă beneficiază, intervine chestiunea arzătoare. Intrând în contact nemijlocit cu realizările statelor civilizate, pribegii nu mai au nici un chef să voteze un partid al înapoierii, cum este cel slujit de Rus. De aia s-a și enervat omul așa de tare, de era să facă un infarct de să-l avem pe conștiință.
