Vizită

Ministrul Răzvan Cuc nu a avut ce comenta despre evoluția lucrărilor la șoseaua de centură a Rădăuților



Ministrul Răzvan Cuc a verificat stadiul de execuție al lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”
Ministrul Răzvan Cuc a verificat stadiul de execuție al lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”

Pentru a treia oară în acest an ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, și cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a ajuns ieri la Rădăuți pentru o vizită care a vizat verificarea stadiului de execuție al lucrărilor la obiectivul „Centura municipiului Rădăuți”. Ministrul Cuc, împreună cu managerul de proiect, inginerul Cristi Luca, și cu specialiștii constructorului, asocierea dintre firmele Spedition UMB și Tehnostrade, s-a deplasat pe șantier și s-a declarat satisfăcut de evoluția și de ritmul acestora.
Ministrul Transporturilor a declarat:„Aici este un obiectiv unde nu sunt probleme legate de constructor. Aici este doar o simplă ambiție personală, pentru că am pus un pariu că vom termina lucrările înainte de termen. Adică până la jumătatea anului viitor. Și intenționez să câștig pariul respectiv. Termenul contractual era undeva prin anul 2021. Dar eu spun că la cum vă mișcați, dacă aveți 91% din structuri, nu e o problemă să lucrați la terasament acum. Nu a fost nici vremea prietenoasă, dar nici nu o s-o țină într-o ploaie continuă. Așa că ritmul este bun, avem 36% din lucrări finalizate. Lucrările sunt în grafic, se lucrează, antreprenorul este român, ca și la centura Sucevei, este foarte serios și își face treaba. Nu am ce să comentez și să atrag atenția pe acest șantier”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
Valoarea totală a investiției este de 82.209.829,75 de lei fără TVA
Lungimea viitoarei șosele de centură a municipiului Rădăuți este de 16,579 km, iar lucrarea se desfășoară pe patru sectoare, respectiv R1, cu o lungime de 5,417 km, R2, de 2,913 km, R3, de 4,696 de km, și R4, de 3,553 de km, cu mențiunea că proiectul cuprinde și realizarea a șapte poduri, două pasaje, 23 de podețe și șapte intersecții.
Valoarea totală a investiției este de 82.209.829,75 de lei fără TVA, termenul de execuție este de 34 de luni, în condițiile în care data începerii execuției lucrării a fost 4 iunie 2018, iar data de finalizare, 4 aprilie 2021. Ministrul Răzvan Cuc a fost așteptat la Rădăuți de primarul Nistor Tatar și de parlamentarii Virginel Iordache și Eugen Bejinariu.


Ministrul Răzvan Cuc a verificat stadiul de execuție al lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”
Ministrul Răzvan Cuc a verificat stadiul de execuție al lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”
Ministrul Răzvan Cuc a verificat stadiul de execuție al lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”
Ministrul Răzvan Cuc a verificat stadiul de execuție al lucrărilor la „Centura municipiului Rădăuți”


Recomandări

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”