Ministrul Petrolului din Qatar susține că există un exces de petrol pe piață



Ministrul Petrolului din Qatar, Abdullah al-Attiyah, apreciază că în prezent există un exces de petrol pe piață, însă nici un membru OPEC nu ar trebui să reducă producția, pe fondul pericolului scăpării prețurilor de sub control, transmite Reuters.
Declarația lui Attiyah a fost făcută după ce, joi, un oficial libanez a anunțat o posibilă reducere a producției, ca răspuns la amenințarea SUA de a da în judecată statele OPEC.
„Nu este înțelept să reducem livrările acum, chiar dacă există surplus, pentru a nu crea o problemă psihologică”, a spus Attiyah.
El a criticat însă decizia SUA de a deschide un proces împotriva OPEC, dacă statele membre nu vor furniza o cantitate de țiței considerată suficientă.