Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a fost prezent, ieri, în județul Suceava pentru a se întâlni cu sucevenii de vârsta a treia. Ministrul Marius Budăi a fost prezent la întâlnire la invitația liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, și a președintelui Organizației de Pensionari, Mișu Gafencu. La întâlnirea care a avut loc la Frasin, ministrul Marius Budăi le-a prezentat celor peste 500 de participanți stadiul îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare al PSD privind calitatea vieții pensionarilor.
Marius Budăi a arătat că în ultimii doi ani guvernarea PSD a asigurat, conform promisiunilor făcute, o creștere substanțială a punctului de pensie, de la 816 lei în 2016, la 1.100 de lei în 2018 și la 1.265 de lei în septembrie 2019, precum și o creștere substanțială a pensiei minime garantate, la 640 de lei în prezent, până la 704 lei în septembrie 2019 și până la 775 de lei în 2020. Ministrul Muncii a prezentat și alte măsuri luate în favoarea celor de vârsta a treia, precum neimpozitarea pensiilor mici și scutirea de la plata contribuției pentru asigurarea de sănătate, creșterea gradului de accesibilitate la medicamente compensate cu 90% prin mărirea plafonului de venituri de la 700 de lei la 990 de lei.
În cadrul discuțiilor, Marius Budăi a ținut să pună capăt „speculațiilor tendențioase” promovate de reprezentanții PNL și USR în spațiul public prin care aceștia încearcă să inducă ideea că această creștere a pensiilor nu este sustenabilă. „Dumnealui a demonstrat că acest lucru este posibil datorită măsurilor luate de Guvernul PSD: creșterea salariilor, creșterea record a numărului de salariați în ultimii doi ani (cu peste 230.000), scăderea record a șomajului (3,19%). Chiar și fondul de pensii devine în 2019 excedentar. În același timp, domnul ministru i-a asigurat pe cei prezenți că procesul de calculare a pensiilor aflat în derulare va determina o creștere a veniturilor pensionarilor în marea majoritate a cazurilor și nici o pensie nu va fi diminuată”, se arată într-un comunicat al PSD Suceava.
Prezent la întâlnire, liderul PSD Suceava le-a mulțumit celor prezenți pentru implicarea permanentă în activitatea Partidului Social Democrat și a afirmat că este onorat și bucuros că PSD acordă o atenție prioritară bunăstării persoanelor de vârsta a treia, cei care, „în definitiv, au contribuit esențial la construirea României de azi și mai ales au făcut posibilă, acum 30 de ani, instalarea democrației și a liberei exprimări în România, iar acest fapt ar trebui să fie conștientizat în primul rând de generațiile tinere care se bucură de toate libertățile unui stat democratic”. Senatorul Ioan Stan consideră mai mult decât inacceptabile și de netolerat afirmațiile colportate pe rețelele de socializare prin care simpatizanți ai USR-ului sau ai PNL-ului, cu un limbaj ireverențios, neagă dreptul la exprimare politică a vârstnicilor.






