Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: Am avut un număr semnificativ de suspiciuni de trafic de minori în orfelinate



Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, luni, că au fost controlate peste 130 de centre de plasament la nivel național, în special acelea unde exista suspiciunea că minorii sunt exploatați sexual, iar cei care conduceau aceste centre erau deja trimiși în judecată, scrie Mediafax.„Am stabilit un protocol instituțional cu DIICOT, ANPDCA, corpul de control al ministerului, ANPIS și cu Agenția de Combatere a Traficului de Persoane și am făcut convenția ca în locurile unde există suspiciuni în domeniul penal să existe o informare reciprocă și o preemțiune a controalelor tematice specifice. Au fost efectuate controale la 132 de instituții care ofereau servicii de ocrotire a minorilor și pot să vă spun că au fost o serie de cazuri care sunt imstrumentate în instanță, o serie întreagă de cazuri care se investighează și au fost o serie de alte proceduri care au dus la îmbunătățirea serviciilor”, a declarat ministrul Muncii.



Recomandări

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: Alocațiile copiilor ar putea fi mărite dacă ar renunța la ele cei cu venituri peste medie

Federația Sanitas cere demisia ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, pentru afirmațiile că medicii au fost atrași într-un „demers abject” „și fac „jocurile PSD”

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii: Noi dăm acum beneficii unor oameni care stau, lâncezesc și sunt trântori

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate