Ministrul Muncii, despre Legea pensiilor: Cred că nu se așteaptă nimeni să o scoatem peste noapte

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, marți, că în prezent sunt trei variante ale Legii pensiilor, deoarece ”nu e o lege ușoară”, menționând că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să calculeze impactul bugetar al adoptării acestei legi, scrie Mediafax.”Sunt trei variante până acum la Legea pensiilor. Urmează coaliția să aleagă una dintre variante. Am început să avem dezbateri pe ele. În momentul în care vom avea și toate calculele cu ministerul de Finanțe, abia atunci vom putea să ieșim cu proiectul legii ca să îl prezentăm public. Am avut deja o primă discuție cu coaliția de guvernare. Mai sunt în continuare de făcut foarte multe lucruri, pentru că acum trebuie să vină Ministerul Finanțelor care să calculeze impactul pe această lege. Nu e o lege ușoară și cred că nu se așteaptă nimeni să o scoatem peste noapte”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru-Gabriel Negrea cere ministrului Muncii explicații despre „mica recalculare” a pensiilor

Ministerul Finanțelor a alocat peste jumătate din banii necesari pentru plata firmelor care au executat lucrări pentru primării și consilii județene

Ministerul Finanțelor a alocat peste jumătate din banii necesari pentru plata firmelor care au executat lucrări pentru primării și consilii județene