Ministrul Muncii Ana Costea și-a dat demisia. Premierul i-a acceptat-o

Ministrul Muncii Ana Costea și-a dat demisia joi, iar premierul Dacian Cioloș i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere președintelui Klaus Iohannis, informează Guvernul, citat de Mediafax.Ministrul Muncii Ana Costea și-a dat demisia joi, iar premierul Dacian Cioloș i-a acceptat-o, precizând că în perioada imediat următoare va înainta o propunere președintelui Klaus Iohannis, informează Guvernul.“Am acceptat astăzi demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de Ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Liberalul Bogdan Gheorghiu le aduce aminte social-democraților că PSD a venit la masa guvernamentală cu acceptul președintelui Klaus Iohannis

Primărie dată în judecată de o femeie care solicită bani pentru hrana și cazarea a 11 ucraineni

Primarul din Milișăuți, Vasile Cărare: ”Acei 11 ucraineni au venit la ea imediat după invazia din data de 24 februarie, dar au plecat exact când a intrat în vigoare acea ordonanță, adică în data de 4 martie”