Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a revenit asupra unui Ordin prin care ocupația „psiholog” a fost radiată din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), pentru a evita astfel încetarea unor contracte de muncă și perturbarea activității unor angajatori, informează Mediafax.Printr-un Ordin semnat de ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de președintele Institutului Național de Statistică, a fost radiată din COR ocupația „psiholog”, ceea ce a dus la o serie probleme atât pentru angajații încadrați ca psiholog, cât și pentru angajatori.Actualizarea COR se aprobă periodic și se face din inițiativa utilizatorilor, respectiv organele administrației publice centrale și locale, unitățile bugetare, agenții economici, organizațiile patronale, sindicale, profesionale și politice, fundațiile, asociațiile, persoanele fizice și juridice. În cazul ocupației „psiholog”, propunerea de modificare a venit din partea Colegiului Național al Psihologilor.Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Muncii a revenit miercuri asupra ordinului, respectiv asupra deciziei de radiere din COR a ocupației „psiholog”.




