Ministrul Mircea Dușa s-a întâlnit cu sindicatele polițiștilor



Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a avut, marți, prima întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor polițiștilor și ai personalul contractual din MAI.
Ministrul Mircea Dușa i-a asigurat pe cei prezenți la întâlnire de faptul că se va implica în rezolvarea aspectelor ce i-au fost semnalate, inclusiv prin propuneri de ordin legislativ. În acest sens, ministrul a precizat că va susține orice inițiativă legislativă care poate să îmbunătățească activitatea ministerului.
„Cunosc problemele cu care se confruntă angajații MAI și vreau să vă asigur că veți găsi în mine, întotdeauna, un partener deschis către dialog. Știm cu toții că parcurgem o perioadă dificilă din punct de vedere economic și tocmai de aceea mi-am propus ca obiectiv prioritar să asigur stabilitate și condiții optime pentru desfășurarea activității”, a spus Dușa.
La finalul întâlnirii, Mircea Dușa a propus reprezentanților sindicatelor ca acest gen de întâlniri să aibă un caracter permanent, astfel încât conducerea MAI să fie informată cu privire la problemele reale cu care se confruntă angajații ministerului.