Prima groapă ecologică de gunoi a județului Suceava ar putea fi funcțională din vara anului viitor, dar numai dacă se vor debloca fondurile europene alocate acestor proiecte. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a verificat ieri stadiul lucrărilor la prima celulă de depozitare a deșeurilor menajere din județul Suceava, a felicitat conducerea Consiliului Județean pentru inițiativa de a demara lucrarea din fonduri proprii, mai ales că singurele gropi de gunoi care mai sunt deschise în județ vor fi închise din vara ce urmează.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a explicat ministrului Mediului că lucrările la prima celulă a depozitului ecologic, care ocupă o suprafață de șase hectare, sunt realizate în proporție de aproape 50%.
Reprezentantul firmei Alpine Bau Austria, care execută lucrarea împreună cu Cominco București, a precizat că această primă celulă va avea o capacitate de depozitare de 1,8 milioane de tone de deșeuri.
“Așteptăm aprobarea proiectului de finanțare din fonduri europene. Noi am început deocamdată din surse proprii și ne-am dori ca din vara anului viitor să putem funcționa aici, pentru că atunci vor fi închise și ultimele două gropi de gunoi din județ – Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, și asta ne va obliga să ducem gunoiul în alte județe. Forțați de situație am pornit lucrările înainte și sperăm să beneficiem de finanțare până la finele anului”, i-a explicat Gheorghe Flutur situația actuală ministrului Mediului.
Acesta și-a manifestat intenția de a sprijini obținerea finanțării în cât mai scurt timp, pentru ca lucrarea să poată avansa mai repede, având la dispoziție și fondurile necesare.
“E o inițiativă bună de a demara acest proiect din banii CJ, dar trebuie să ne mișcăm repede, pentru că acești bani pot fi recuperați din fondurile de post-mediu. Aș vrea să urgentez aceste lucrări. Sper ca în cel mult două – trei luni să semnăm contractul și atunci această groapă de gunoi trebuie să devină funcțională atunci când se închid celelalte gropi de gunoi din județ”, a declarat Laszlo Borbely.
Șeful administrației județene a adăugat că Suceava a întârziat foarte mult în anii trecuți cu demararea proiectelor de colectare a deșeurilor, acesta fiind motivul pentru care a trebuit să demareze anul acesta lucrarea din fonduri proprii.
“În 2008, când am devenit președinte al CJ, am demarat de la zero acest proiect și de atunci s-a făcut documentația pentru două gropi ecologice, cinci stații de sortare și peste 6500 de puncte de colectare în județ.
Este un proiect foarte curajos. Suceava, dacă vrea să devină un județ turistic, trebuie să aibă rezolvată problema deșeurilor, apei și canalizării.
Așteptăm aprobarea proiectului, să putem recupera banii, pentru că e foarte greu să suportăm singuri aceste costuri”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Valoarea totală a proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava” este de 64 de milioane de euro, din care doar 47,71 milioane de euro reprezintă cheltuieli eligibile, diferența trebuind să fie suportată de Consiliul Județean și de administrațiile locale.
Bani necesari
Ministrul Mediului vrea să deblocheze finanțarea gropii ecologice de la Moara
