Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, vrea numărarea urșilor din România. Unii vor fi relocați în alte țări



Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, marți, că intenționează să demareze un proiect pentru inventarierea urșilor din România, urmând ca parte dintre aceștia să fie trimiși, în urma discuțiilor avute cu unii ambasadori, în alte țări, informează Mediafax.
”România nu are o inventariere clară a acestei specii (a ursului – n.r.). Avem decât vorbe în funcție de ce ni s-a dat de la fiecare fond cinegetic. Știm că sunt aproape 7.000 de capete, dar se pare că sunt mult mai multe. Pentru acest lucru, tot cu ajutorul banilor de la UE și prin asociere cu Academia Română și cu câteva instituții și institute de cercetare vom scrie un proiect prin care să inventariem, să cipăm, să protejăm această specie, astfel încât să nu mai fim puși în situația în care ursul să mănânce omul. Am purtat discuții la nivel de ambasade, acolo în țările în care există posibilitatea ca acești urși să fie luați de către anumite rezervații, de exemplu, pentru că nu au populații de urși”, a declarat, în timpul audierilor din Comisia de mediu din Senat, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Ea a precizat că va fi cazul urșilor de vârstă fragedă.
”Discuțiile sunt avansate. Ținem legătura cu ambasadele. Deja sunt câteva zone care știm, cunoaștem că ar putea (primi urși din România – n.r.), dar nu vreau să le spun acum, ci în momentul în care avem studiul gata, pentru că vreau ca totul să fie făcut integrat și unitar”, a mai spus ministrul Mediului.



Recomandări

Ministrul Cadariu anunță că anul acesta vor fi finanțate mai multe programe pentru dezvoltarea mediului de afaceri românesc

Ministrul Mediului a dat startul de vouchere Rabla 2019 pentru televizoare și mașini de spălat vase

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a preluat simbolic președinția miniștrilor Mediului din UE

Grațiela Gavrilescu, despre o nouă taxă auto: Matematica nu e ușoară. Nu avem forma finală

Grațiela Gavrilescu, despre „Rabla pentru electrocasnice”: Avem bani pentru 60.000 de vouchere