Comisia de abuzuri a Camerei Deputaților a decis să-i invite săptămâna viitoare la audieri pe ministrul Justiției și pe directorul Penitenciarelor, Cătălin Bejan, pentru a discuta despre condițiile și gradul de ocupare din penitenciare, după ce comisia parlamentară a primit 260 de memorii, informează Mediafax.”Vrem să cădem de acord asupra unui grafic de vizite în penitenciare, să verificăm cele sesizate în memorii”, a precizat, marți, președintele comisiei de abuzuri din Camera Deputaților, Mircea Man (PNL).Mircea Man, alături de Paul Dumbrăveanu (PC) și Scarlat Iriza (PSD), au susținut o conferință de presă în care au arătat că în perioada 2012-2014 au fost înregistrate la comisia parlamentară 260 de memorii ale persoanelor condamnate penal și aflate în penitenciare, care reclamă regimul de detenție, hrana insuficientă, supraaglomerarea camerelor de detenție, condițiile igenico-sanitare.