Ministerul Justiției a anunțat, marți, că Ioana Albani a fost propusă pentru un mandat de trei ani în funcția de procuror șef adjunct al DIICOT, după ce la data de 19 mai a fost delegată pe această funcție, pentru o perioadă de șase luni, informează Mediafax.”Ministrul justiției a transmis marți, 31 mai 2016, Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire în funcția de procuror șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a doamnei procuror Ioana Bogdana Albani, pe o perioadă de 3 ani. În desemnarea propunerii, ministrul justiției a avut în vedere rezultatele obținute de doamna procuror în cadrul DIICOT, din care face parte încă de la înființare, precum și experiența profesională și îndeplinirea criteriilor de integritate”, informează ministerul printr-un comunicat de presă.