Întrevedere

Ministrul Justiției a fost prezent ieri la Suceava, la întâlnirea cu președinții Curților de Apel din toată țara

Tudorel Toader, ministrul Justiției din România, a fost prezent ieri la Suceava
Tudorel Toader, ministrul Justiției din România, a fost prezent ieri la Suceava

Tudorel Toader, ministrul Justiției din România, a fost prezent ieri la Suceava, unde a participat la o ședință cu președinții Curților de Apel din țară. Acesta a detaliat și o parte din subiectele care au fost dezbătute și a caracterizat întrevederea ca una extrem de constructivă.
„A fost o întâlnire consistentă pentru că sistemul judiciar se confruntă cu multe provocări și se află într-o dinamică foarte accentuată. Noi, ca Minister al Justiției, împreună cu președinții Curților de Apel trebuie să găsim cele mai bune și rapide soluții pentru îmbunătățirea acestui serviciu de interes public ce înseamnă înfăptuirea actului de justiție. Au fost discutate probleme de esență ale sistemului, cum ar fi informatizarea, nevoia de personal, de corelare a volumului de activitate cu personalul existent, specializarea instanțelor de judecată, dotarea cu scanere moderne și angajarea de specialiști pentru a trece la dosarul electronic”, a declarat Tudorel Toader.
El a amintit că în 2019 România va deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar ministrul Justiției devine președintele Consiliului de Justiție și Afaceri Interne.
„Ministrul Justiției va prelua dosarele aflate în lucru nesoluționate de la Austria, țara care deține acum președinția Consiliului Uniunii Europene. Or ministrul Justiției poate să îndeplinească toate atribuțiile în colaborare cu puterea judecătorească, începând cu Înalta Curte de Casație și Justiție și terminând cu instanțele din țară”, a mai spus Tudorel Toader.

Recomandări

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”