Ministrul Funeraru mai vine cu una

Plin de neastâmpăr la scăfârlie, de parcă ar fi un drac de plod care măsoară numai vreo patru-cinci lungimi pe scara vârstei, mai e și ministrul ăsta, Funeraru sau cum îl mai cheamă ! O clipă nu șade locului, de înclini să crezi că are zeci de muște și de furnici în funduleț, de unde este alimentat cu neliniști continue.
Acuma, văd că mintea lui se laudă cu o nouă naștere, care se adaugă ostentativ la cele precedente: el vrea ca, măcar o dată pe săptămână, imnul României să răsune – solemn și impetuos – în sălile de clasă ale tuturor școlilor de pe întreg cuprinsul patriei. Din păcate, nu se specifică dacă în interpretarea cântărețului cu sânge țigănesc Marcel Pavel, cel care l-a mătrășit cu ocazia match-ului de futbol romano-franțuzesc.
Nu-s de profesie istoric, dar bănuiesc că o idee similară or fi avut, acum vreo șapte-opt decenii, și Corneliu Zelea-Codreanu sau A.C. Cuza, cu patriotismul lor de tablă zincată. Desigur, pentru o țară cu funcțiuni normale, unde cetățeanul este respectat și ocrotit, inițiativa n-ar fi tocmai de lepădat. Dar la noi ? Ce motive ar avea elevul românesc să cânte taman imnul României ? Pentru că, să fim realiști: câți dintre școlerii de azi vor fi și mâine români, știut fiind că toți ne naștem români, dar nu toți rămânem așa ?
Statisticile vorbesc convingător. Cei mai mulți elevi, odată cu părinții lor, o vor tuli spre zări mai primitoare: Canada, Spania, Marea Britanie, Italia, chiar și Grecia, acolo unde este criză, dar e altfel de criză, de altă calitate, nu ca asta de la noi, care te dezumanizează, prefăcându-te în ființă inferioară, care nu are altă preocupare în afara de aceea de a-și procura hrana zilnică.
Așa că, privind optimist spre viitor, îl putem întreba pe ministrul Funeraru: de ce să se cânte în clase imnul României ? Și dacă se cântă, de ce să nu se cânte în paralel și alea ale Canadei, Spaniei, Italiei, Greciei sau chiar „God save the queen” al Angliei ?