Precizări

Ministrul Fondurilor Europene: Reducerea TVA la apa potabilă este o măsură de management financiar

Președintele CJ Suceava, Catalin Nechifor, și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica
Președintele CJ Suceava, Catalin Nechifor, și ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a explicat, la Gura Humorului, că decizia Guvernului României de a reduce Taxa pe Valoarea Adăugată la apa potabilă de la 24 la 9% începând cu data de 1 ianuarie 2016 a reprezentat mai mult o măsură financiară și nu o măsură socială. Prezent la Gura Humorului la inaugurarea noii stații de epurare, dar și pentru a vedea lucrările de închidere a fostei gropi de gunoi a orașului, Marius Nica a spus că după anunțul făcut de Guvern cu privire la această decizie a fost înțeles greșit, ca fiind o măsură socială.
„Ea nu este o măsură socială. Ea este în primul rând o măsură de management financiar. Știți foarte bine că activitatea companiilor de apă depinde de gradul de colectare de la populației. Oricât ar fi privită ca o măsură socială, ea este o măsură de management financiar care vine în sprijinul întreținerii unor investiții pe viitor ale companiilor de apă. Cu cât taxa este mai mare, cu atât populația nu are bani să plătească, și atunci există probleme pe cofinanțare”, a explicat ministrul Fondurilor Europene. Ulterior, el a declarat în cadrul unei conferințe de presă că momentan reducerea TVA va fi aplicată doar pentru apa potabilă, nu și pentru apele uzate. Marius Nica a mai precizat că orice măsură pe care Guvernul o ia în acest sens și care are impact fiscal trebuie agreată de instituțiile financiare și trebuie calculat impactul bugetar.
„În acest moment, din ceea ce spun experții de la Ministerul de Finanțe, bugetul poate suporta acest TVA scăzut. Scăzând TVA prețul devine mai accesibil pentru populație. Iar asta înseamnă că din ce în ce mai mulți locuitori pot să-și plătească taxa pentru apă”, a spus ministrul Fondurilor Europene.
Prezent în cadrul conferinței de presă alături de Marius Nica, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a ținut să precizeze că este convins de faptul că Guvernul va putea analiza și reducerea TVA la 9% pentru apele uzate. El a amintit că după ce Guvernul a decis reducerea TVA la 9% pentru alimente s-a constatat o creștere a gradului de colectare, același lucru putându-se întâmpla și după scăderea taxei pentru apa potabilă.

Recomandări

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni