Ministrul Educației: Salariile din învățământul preuniversitar, aproape duble în 2008, față de 2004



Salariile în învățământul preuniversitar sunt cu 93 la sută mai mari în 2008, față de anul 2004, iar cele ale profesorilor universitari au crescut cu 79 la sută, în aceeași perioadă, a anunțat, luni, ministrul Educației, Cristian Adomniței, la bilanțul primului an de mandat.
„Am avut câteva obiective prioritare anul trecut când am preluat mandatul de ministru al Educației. Este vorba despre investiții în infrastructură și în resursa umană. La fel de drag îmi este pachetul de legi ale educației, care, deși a ieșit mai târziu decât mi-aș fi dorit, este rezultatul colaborării cu partenerii de dialog, dovedind astfel implicarea tuturor pentru un sistem educațional modern”, a declarat, luni, ministrul Educației, Cristian Adomniței.
Din decembrie 2004 și până în decembrie 2008, salariile în învățământul preuniversitar cresc cu 93 la sută. În învățământul superior majorarea salariilor profesorilor universitari este de 79 la sută, iar pentru celelalte cadre didactice, de 106 la sută, a adăugat ministrul.
Legat de investițiile în infrastructura unităților de învățământ, ministrul a spus că ultimii ani au fost cei mai buni pentru școala românească.
„Din 2007 până acum am alocat 6.934.280 lei, dintre care, în preuniversitar 4.010.900 lei, iar în învățământul superior, 2.923.380 lei. Pentru reparații capitale, obiective de investiții și achiziții, întregul sistem de învățământ a beneficiat, din 2007 până acum, de fonduri în valoare de 6.315.317 lei, din care în preuniversitar, în 2007, au fost alocate 2.048.837 lei pentru 11.195 de unități de învățământ, iar în 2008, 1.345.975 lei pentru 5.924 de unități de învățământ”, a mai spus Adomniței.
În sistemul de învățământ universitar au fost alocați, în 2007, 1.441.829 lei pentru 1.082 de lucrări, iar în acest an, 1.478.676 lei pentru 1.421 de lucrări.
De asemenea, în 2007 au fost achiziționate 800 de microbuze (suma achitată fiind de 87.181 lei), iar în 2008, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) a hotărât să cumpere 1.000 de mașini, acoperind astfel necesarul de autovehicule pentru trasportul elevilor, la nivel național. Pentru mașinile din 2008 a fost plătită suma de 113.246 lei.
„Pentru că au rămas restanțe din 2007, am dat în acest an, pentru anul trecut, 36.811 lei. În concluzie, din 2007 până în prezent am alocat 940.711 lei, din care, în preuniversitar (laboratoare, materiale didactice, informatizare, calculatorare, materiale sportive, tractoare, autocamioane, cabinete psihopedagogice, logopedice, școlare) au fost dați, anul trecut, 201.366 lei, iar în acest an, 156.532 lei. În superior (laboratoare pentru cei care studianză pentru licență, platforme pentru excelența în cercetare) au fost dați, în 2007, 300.124 lei, iar în 2008, 282. 689 lei”, a mai spus ministrul.
Un alt obiectiv stabilit la început de mandat a vizat promovarea limbii și modelului cultural românesc din străinătate
Din anul școlar 2007 – 2008, în urma înțelegerilor diplomatice dintre ministrul Cristian Adomniței și omologii săi spaniol și italian, MECT desfășoară un proiect pilot privind cursuri de limbă, cultură și civilizație românească, în anumite regiuni din Spania și Italia.
Obiectivele cursului sunt păstrarea limbii românești și a modelului de gândire în spațiul comunitar – pentru elevii de cetățenie română – și cunoașterea identității românești în spațiul Uniunii Europene – pentru elevii de altă cetățenie decât cea română -, a explicat ministrul.
În Spania, programul a vizat orașele Madrid, Castilla la Mancha, Catalunya, unde predau 22 de profesori, 972 de ore lunar, pentru 1.507 elevi, înscriși în 113 grupe. Cursul se predă în 89 de unități școlare publice. La el asistă atât elevi de cetățenie română, cât și cei de alte cetățenii, precum spaniolă, marocană, ucraineană sau columbiană.
În Italia, în orașele Lazio, Piemonte, Veneto și Roma predau doar cinci cadre didactice, 194 de ore, în medie, pe lună, pentru 300 de elevi, înscriși în 22 de grupe. Cursul este susținut în 11 instituții de învățământ.
Cadrele didactice care predau în cele două state sunt în majoritate persoane cu reședința în Spania sau Italia, cu pregătire în domeniu de predare, cunoscători ai comunității de români, dar și ai limbii și culturii statului respectiv.
MECT a stabilit curricula, a oferit materiale didactice, a făcut selecția cadrelor didactice, susține integral costurile cursului extracurricular (care, conform politicii educaționale a statelor respective, se achită de către elevul cursant), plătește cadrele didactice cu 30,5 euro pe oră și oferă atestate elevilor care le vor permite ca, la revenirea în țară, să nu mai susțină examen de echivalare a cunoștințelor și, astfel, să le facilitează angajarea pe piața forței de muncă. Cursul cuprinde tot ciclul preuniversitar, echivalent cu clasele I – XII în România.
Din anul școlar 2008 – 2009, MECT va extinde cursul atât pe teritoriile celor două state în care s-a desfășurat proiectul pilot, cât și în alte state ale spațiului comunitar. MECT are în vedere Belgia, Cipru și Portugalia. În vederea creșterii calității cursului și ținând cont de dorința sporită a românilor din afara granițelor, cât și de promovarea identității culturale a românilor în Europa, MECT a întărit regulile de selecție a cadrelor didactice, a precizat Adomniței.
Conform proiectul de metodologie, MECT își propune ca profesorii să fie exclusiv români rezidenți în statul în care se implementează proiectul și să propună, concret și creativ, modalități de promovare a cursului și a identității culturale românești în interiorul activității cursului.
Cursul de limbă, cultură și civilizație se bazează pe predarea limbii române, a istoriei românilor și a geografiei României. MECT își propune ca acest curs să aibă în vedere și predarea altor discipline în afara celor deja acceptate.
Monitorizarea activității persoanelor care predau cursul se face periodic, cel puțin de două ori într-un an școlar, de către Comisia de Proiect. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, prin Comisia de Proiect, organizează la începutul anului școlar o activitate de formare a persoanelor care predau cursul respectiv.
Un al obiectiv al mandatului lui Adomniței este proiectul de Legi ale Educației, lansat în 17 decembrie 2007.
„Până pe 17 februarie 2008, când s-a încheiat în mod oficial dezbaterea, am adunat peste 10.000 de propuneri, păreri, argumente. La nivelul ministerului s-a constituit un grup de lucru, din 11 persoane, care s-a ocupat de colectarea, inventarierea și analiza propunerilor. Grupul de lucru și-a încheiat deja activitatea. Urmează ca, între 5 mai și 5 iunie, să aibă loc întâlniri între reprezentanții MECT și partenerii de dialog social, astfel încât până la finalul lunii iunie să putem pune punct formei finale a proiectului de Legi ale Educației”, a mai spus demnitarul.
„Proiectul de Legi ale Educației are în vedere implementarea unor principii care stau la baza dezvoltării educației românești, la adaptarea ei la cerințele societății în care trăim. Absolut toate ideile prezentate în introducerea fiecăruia dintre cele trei proiecte care constituie noua Lege a Învățământului își regăsesc modalitățile de implementare în prevederile cuprinse în texte”, a precizat Adomniței.
Fiecare prevedere va avea ca efecte, pe termen mediu și lung, creșterea nivelului de competitivitate, administrarea unității de învățământ de către fiecare comunitate în parte, a fondurilor oferite, asumarea responsabilității pentru bunul mers al procesului educațional, pentru comportamentul și performanțele celor implicați, salarizare diferențiată, direct proporțională cu performanța fiecăruia, a adăugat demnitarul.
Principiile Proiectului de Legi ale Educației urmăresc modernizarea școlii românești.
„Astfel, în preuniversitar, legea prevede respectarea și promovarea cu prioritate a interesului copilului, egalitatea de șanse, asigurarea calității în educație, nepolitizarea sistemului de învățământ, continuitatea, nediscriminarea, descentralizarea sistemului național de învățământ, educația permanentă”, a spus ministrul Adomniței.
În învățământul superior se urmărește asigurarea unei calități cât mai bune a predării și învățării, asigurarea libertății academice, pregătirea studenților în calificări compatibile cu piața muncii, formarea studenților în calificări universitare care corespund unor cariere profesionale specifice economiei bazate pe cunoașterea și a societății bazate pe principii și practici democratice.
De asemenea, printre scopurile proiectului se numără, pentru învățământul superior, și extinderea oportunităților pentru formarea și dezvoltarea tinerilor universitari, participarea activă a tuturor membrilor comunității universitare, producția de cunoaștere, tehnologii sau creație artistică – definitorie în dezvoltarea personală a studenților și în bunăstarea comunităților și a societății – condiții adecvate pentru educația continuă, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, cooperarea națională și internațională în domeniul cercetării și al învățământului superior de calitate, transferul cognitiv și tehnologic care contribuie la dezvoltarea socială, economică și culturală a comunităților și regiunilor, transparența managementului instituțional prin publicarea de informații privitoare la modul de realizare a principiilor și valorilor menționate în proiectul de act normativ.
Potrivit lui Adomniței, Statutul Personalului Didactic din proiectul legilor educației „înseamnă legalitate, imparțialitate, obiectivitate, responsabilitate, transparență, eficiență și eficacitate în procesul educațional, educație pe parcursul întregii vieți, centrarea educației pe preșcolar, elev și student”.