Directorii unităților de învățământ din Vrancea i-au cerut, joi, ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, aflat într-un control inopinat în județ, schimbarea sistemului de evaluare și eliminarea tezei cu subiect unic, întărirea pazei la școli și acordarea majorărilor salariale de 50 la sută. Ecaterina Andronescu a participat la o ședință cu directorii unităților de învățământ din Vrancea, organizată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean, unde i-au fost prezentate principalele probleme cu care se confruntă cadrele didactice din județ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Directorii de școli i-au cerut ministrului Educației schimbarea sistemului de evaluare și eliminarea tezei cu subiect unic, întărirea sistemului de pază la unitățile școlare, acordarea, de la 1 ianuarie, a majorărilor salariale de 50 la sută și includerea în programa școlilor de arte și meserii a meseriilor care sunt solicitate în județ.
La finalul întâlnirii, Andronescu a spus că o parte din problemele reclamate de directori îi erau cunoscute, iar unele se află în curs de soluționare.
„Unele probleme se află deja în atenția noastră. Știm că tezele cu subiect unic nu sunt o soluție bună deoarece o parte din rezultatele bune obținute de elevi sunt obținute prin copiere, iar în acest mod rezultatele devin neconcludente. În ceea ce privește securitatea în unitățile de învățământ, trebuie luate toate măsurile pentru că incidente ca acela din București în care un elev a fost tăiat în sala de clasă cu o sabie trebuie să dispară pentru totdeauna”, a spus Ecaterina Andronescu.
Aceasta a adăugat că paza unităților de învățământ poate fi asigurată și de către părinți și a exemplificat cu județul Constanța, unde în multe școli părinții sunt cei care fac de serviciu prin rotație.
„Poate că ar fi bine ca și în Vrancea să fie implementat acest sistem. În acest mod, părinții vor cunoaște exact care este situația în școli și ce probleme sunt acolo”, a spus ministrul Educației.
Referitor la solicitarera dascălilor privind acordarea majorărilor salariale de 50 la sută, începând cu data de 1 ianuarie 2009, ministrul Educației a evitat să dea un răspuns concret, spunând că se va zbate ca aceste creșteri salariale să fie prinse în bugetul pe anul 2009 al ministerului.
„O să mă zbat ca în bugetul pe anul 2009 al Ministerului Educației și Cercetării să fie prinse și aceste majorări salariale. Însă, acest lucru trebuie să ducă la creșterea performanțelor elevilor, iar cadrele didactice trebuie să se dedice mai mult acestei munci”, a spus ministrul Andronescu.