Simpla folosire a ghilimelelor ar putea să te pună la adăpost de multe necazuri cum ar fi plagiatul, lucru știut de sute de ani, a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru, într-un interviu acordat în exclusivitate agenției MEDIAFAX, în prima zi de școală.”Există mijloace cunoscute de secole, nu doar de 10-15 ani, de menționare sau de citare a acestor fragmente. Simpla folosire a ghilimelelor, de pildă, ar putea să te pună la adăpost de multe necazuri de acest fel”, a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru la MEDIAFAX LIVE. Precizările au venit în contextul analizelor din ultima vreme, privind lucrările de doctorat ale unor persoane publice, în legătură cu care există suspiciuni de plagiat.
