Intrarea în școală, atât pentru elevi, cât și pentru profesori va fi permisă pe o singură cale de acces, iar școlarii vor avea o ținută distinctivă de identificare, a declarat ministrul Educației, Mihai Hărdău, anunțând astfel, miercuri, primele măsuri pentru sporirea securității în școli.
” În urma valului de evenimente neplăcute, înregistrat în ultimele săptămâni în școli, am accelerat stabilirea măsurilor de creștere a nivelului de securitate în unitățile de învățământ. Procesul de identificare a acestor măsuri era deja declanșat, însă s-a conturat nevoia grăbirii lui, precum și modificarea unor ordine deja existente, dar neactualizate”, a declarat ministrul Hărdău.
Ministrul spune că pachetul de măsuri stabilite de MEdC vizează definirea perimetrului școlii, care depășește incinta acesteia, fiind perceput ca orice spațiu în care se desfășoară o activitate organizată de școală (educativă, sportivă, culturală, recreativă).
În plus, fiecare școală va elabora un plan de pază. De asemenea, vor fi monitorizate absențele și evenimentele care generează probleme și vor fi identificate cauzele acestora. În timpul recreațiilor, elevii vor fi supravegheați, iar accesul persoanelor străine în școală se va face numai după legitimare. Ministrul a mai spus că, în perioadele de trafic intens, serviciul de supraveghere va fi intensificat, iar cadrele didactice au obligația de a interveni în orice situație conflictuală sau care pot genera incidente nedorite, fiind obligate să apeleze imediat numărul de urgență 112.
Orice incident trebuie raportat urgent inspectoratelor școlare și Ministerului Educației și Cercetării.
Potrivit lui Hărdău, trebuie intensificată activitatea de consiliere școlară, părinții vor fi mai puternic implicați în activitatea școlară, va fi regândită programa orelor de dirigenție, iar inspectoratele școlare și reprezentanții MEdC vor efectua controale pentru evaluarea nivelului de siguranță în școli.
„Pentru că nivelul de securitate al elevilor nu ține numai de școală sau de Ministerul Educației și Cercetării, în asigurarea acestui nivel trebuie să se implice activ și familia și autoritățile locale. Noi avem în vedere intensificarea colaborării cu autoritățile locale care se pot implica în asigurarea pazei unităților de învățământ. În acest sens, am cerut inspectoratelor școlare să ne prezinte cât mai rapid o situație a posturilor de pază ocupate în școlile de care răspund, a necesarului de paznici, astfel încât solicitarea de angajare și, evident, finanțare din partea autorității locale să poată fi, la rândul ei, formulată cât mai repede’, a mai spus Hărdău. .
Potrivit Ordinului nr. 5016 din 20 noiembrie 2002 , “prefecturile și autoritățile publice locale, inspectoratele școlare și inspectoratele de poliție județene sunt responsabile de îndeplinirea Planului de măsuri pentru întărirea siguranței civice în zona unităților de învățământ”. „Aceleași autorități trebuie să stabilească “modelul ecusonului de vizitator sau de invitat în incinta unităților de învățământ” și trebuie să analizeze lunar modul de îndeplinire a acestui ordin”, a precizat ministrul.
Tot pentru reducere a nivelului de violență în școli, respectiv de creștere a nivelului de securitate, MEdC continuă programele de colaborare cu Agenția Națională Antidrog, a conchis Hărdău.