Ministrul Educației Dumitru, Mircea Dumitru, despre plagiatul ministrului de Interne, Petre Tobă: Rezultatele analizei comisiei CNATDCU, săptămâna viitoare



Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a anunțat că rezultatele analizei comisiei de specialitate din cadrul CNATDCU în cazul acuzațiilor de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, sunt așteptate la începutul săptămânii viitoare, scrie Mediafax. „Comisia trebuie să termine această analiză și așteptăm rezultatele acestei analize la începutul săptămânii viitoare”, a declarat ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru.Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a propus, pe 22 august, menținerea titlului de doctor al ministrului de Interne, Petre Tobă, potrivit raportului transmis de membrii instituției către Ministerul Educației, în document arătându-se că „cercetarea științifică a lui Petre Tobă a fost utilă”.



Recomandări

Deputatul Dumitru Mihalescul l-a interpelat pe ministrul Educației pe tema manualelor școlare pentru învățământul gimnazial tipărite eronat

Sorin Câmpeanu: Școlile doctorale din România vor fi evaluate de o comisie de experți străini

Ministrul Educației: CNATDCU ar trebui să evalueze toate lucrările de licență de la Facultatea de Drept

Pavel Năstase, propunerea PSD pentru Ministerul Educației, avizat pozitiv de comisia de specialitate

Ministrul Educației a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor pentru Petre Tobă și Florentin Pandele

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, despre decizia CNADTCU în cazul Kovesi: La universitățile cu toleranță zero față de copiat s-ar fi refăcut lucrarea