Ministrul Educației, Valentin Popa, a remis, ieri, un comunicat de presă, conform căruia condamnă demersul președintelui PNL, Ludovic Orban, de a depune plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. „Este un gest lipsit de responsabilitate și de un fundament real și care, din păcate, are drept singur scop să pună la îndoială legitimitatea deciziilor și munca unui Guvern ales pe principii democratice, de libertate deplină a cetățeanului”, arată ministrul în comunicat.
În opinia sa, plângerea penală făcută de Ludovic Orban „nu face decât să amplifice starea de tensiune inițiată prin declarațiile publice ale președintelui României, încercând să pună acum o presiune nedreaptă pe doamna prim-ministru, precum și pe întregul Executiv, demers care afectează imaginea statului de drept din România, inclusiv la nivel european. Și acest tertip, cel folosit astăzi, ne arată capacitatea limitată a unor oameni politici din România, care ajung la măsuri disperate și gesturi extreme doar pentru a-și îndeplini țelul de o viață, anume cel de a ajunge, prin orice mijloace, la putere”, se mai arată în comunicatul semnat de ministrul Educației, Valentin Popa.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat pentru presa centrală faptul că liderul liberal a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă pentru comiterea a patru infracțiuni: uzurparea funcției, prezentarea cu rea-credință de informații președintelui României, înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat. Joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus trimiterea plângerii depuse de Ludovic Orban contra premierului Viorica Dăncilă structurii de Parchet competente, respectiv DIICOT. Liderul liberal cere cercetarea tuturor detaliilor legate de adoptarea memorandumului privind mutarea ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit sesizării la Parchetul General, măsura a adus grave prejudicii României.