Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că toate lucrările de licență din ultimii șase ani, de la Facultatea de Drept a Universității din București, ar trebui evaluate de către CNATDCU pentru a se stabili dacă sunt plagiate, scrie Mediafax.”Mi-a atras atenția ordinul din 20 decembrie dat de fostul ministru Mircea Dumitru, prin care s-a aprobat metodologia de organizare și desfășurare a examenelor de licență. Ce spune acest ordin? Că facultățile pot să nu prevadă în examenul de licență lucrarea de diplomă, adică toți absolvenții ciclului de licență care anul acesta, pentru că ordinul este de anul trecut din 20 decembrie, au susținut examenul de licență decidea universitatea, în speță facultatea, dacă în cadrul acestui examen de licență este sau nu este nevoie de lucrarea de licență. Paradoxal, din datele pe care le am până acum, singura facultate care nu a avut în cadrul examenului de licență lucrarea de licență este Facultatea de Drept, unde domnul ministru care a semnat ordinul este rector. Și vin direct și fără menajamente și îi întreb cinstit pe colegii profesori universitari de la Facultatea de Drept a UB ’Se plagiază lucrările de licență acolo? De ce a fost nevoie de acest ordin cu dedicație pentru Facultatea de Drept din Universitate?”, a afirmat ministrul Educației, Liviu Pop.