În sfârșit, profesorii suceveni au fost ascultați. Ceea ce trebuia să se întâmple acum aproximativ două săptămâni, atunci când secretarul de stat din cadrul MEdCt, Zvetalana Preoteasa, a venit la Suceava să participe la dezbaterile pe marginea proiectului de legi din educație, s-a întâmplat ieri, la cea de-a doua dezbatere, organizată de ministrul Cristian Adomniței.
Venit să spele păcatele subalternei sale, ministrul Adomniței a dat dovadă de o răbdare de fier, și nici unul dintre profesorii și directorii de școli prezenți în sala de dezbatere nu a plecat fără să i se fi răspuns la întrebări.
Întâlnirea dintre ministru și dascălii suceveni a debutat la orele 10:00 și s-a finalizat cinci ore mai târziu, când profesorii dădeau semne de epuizare.
„Eu duc, dar simt că răbdarea dumneavoastră e pusă la încercare”, a spus Adomniței plin de vervă, spre sfârșitul celor cinci ore de dezbateri, când a văzut că profesorii dau semne de oboseală.
„Suceava e locul în care mi-e cel mai greu să vorbesc”, a spus Adomniței Ministrul Adomniței s-a prezentat în fața profesorilor extrem de jovial, și după ce s-a plimbat printre rânduri pentru a da mâna cu ei și după ce i-a oferit flori fostei sale învățătoare, Maria Busuioc, ministrul a început prezentarea proiectului de lege. „Suceava e locul în care mi-e cel mai greu să vorbesc. Faptul că nu am venit eu prima dată și a venit doamna ministru Preoteasa nu a fost o întâmplare. Datorez multe acestui oraș, și este locul în care îmi este greu să vorbesc”, a mai spus Adomniței, înainte să-și înceapă prezentarea, nu înainte de a-i asigura pe profesorii suceveni că va avea tot timpul pentru ei și pentru a răspunde întrebărilor lor.
Spre deosebire de prezentarea proiectului de lege făcută de Zvetlana Preoteasa, un monolog steril, citit de pe niște foi, prezentarea lui Adomniței a fost una interactivă, cu precizările și argumentările de rigoare.
Întreaga prezentare a proiectului a durat aproximativ o oră și jumătate, după care s-au pornit discuțiile pe marginea întrebărilor profesorilor. Adomniței a stat și i-a ascultat, așa cum a promis, cu răbdare și disponibilitate pe toți cei care au avut întrebări sau propuneri pe marginea pachetului legislativ din educație.
„Doamna Preoteasa mai mult v-a încurcat”, a spus prefectul Orest Onofrei Proiectul de lege a fost întors pe toate părțile, s-au dezbătut argumentele în favoarea și împotriva promovării lui, iar profesorii au putut să pună, așa cum i-a îndemnat și Adomniței, cele mai arzătoare întrebări și propuneri.
Nu doar profesorii au avut posibilitatea să-și spună părerea. În dezbateri au fost antrenați și prefectul Orest Onofrei, subprefectul Alexandru Băișanu și vicepreședintele Consiliului Județean Stela Acatrinei.
„Suntem privilegiați, dezbatem de două ori proiectul de lege, dar să știți că doamna Preoteasa nu v-a ajutat, mai mult v-a încurcat. De fapt, ce a făcut dumneaei nici nu a fost dezbatere. Dacă nu veneați azi aici ar fi fost foarte rău”, i-a spus prefectul Onofrei ministrului educației.
Acesta s-a referit la prestația pe care a avut-o în fața profesorilor suceveni secretarul de stat Zvetlana Preoteasa, care și-a bătut joc de dascălii chemați la o dezbatere publică, și după ce și-a încheiat prezentarea proiectului de lege, nu a mai stat la discuții, spunându-le profesorilor că se grăbește.
Vicepreședintele CJ Stela Acatrinei nu crede în aplicabilitatea proiectului Vicepreședintele Consiliului Județean, Stela Acatrinei, i-a spus ministrului educației că pachetul legislativ nu poate intra în vigoare decât după aproximativ cinci ani de zile.
„Atâta timp cât avem în județ 953 de școli fără încălzire centralizată și toalete, atâta timp cât părinții trăiesc din ajutoarele sociale, atâta timp cât unii directori se plâng că primarii nu le dau bani de cretă, detergent sau pentru naveta profesorilor, discrepanța aceasta nu va face posibilă aprobarea proiectului, deși e unul bun”, a spus Acatrinei.
Potrivit acesteia, discrepanța între felul în care e prezentată școala în proiect și modul în care ea arată în realitate este ca între Suedia și Afganistan.
„Avem legea pe hârtie, dar în realitate ea nu poate fi aplicată. Trebuie să ne concentrăm pe ridicarea condițiilor”, a mai precizat vicepreședintele CJ Stela Acatrinei.
Ministrul a încheiat dezbaterea publică după cinci ore de discuții. „Este cea mai lungă dezbatere dintre toate întâlnirile pe care le-am avut în țară”, a spus Adomniței la finalul întâlnirii cu profesorii suceveni.






