Dezbateri

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, vine mâine în județul Suceava

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, vine mâine în județul Suceava
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, vine mâine în județul Suceava

Ministrul Economiei și Comerțului, Varujan Vosganian, se va întâlni, la sfârșitul acestei săptămâni, cu oamenii de afaceri din județul Suceava.
Potrivit spuselor deputatului PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, ministrul va participa la o dezbatere pe tema problemelor cu care se confruntă reprezentanții mediului de afaceri din județ, întâlnirea urmând a avea loc sâmbătă, 24 februarie a.c., la ora 12:00. „La această întâlnire sunt invitați să participe toți oamenii de afaceri care doresc să discute personal cu ministrul economiei, Varujan Vosganian”, a subliniat Sandu Capră.
El a mai adăugat că alături de ministrul economiei, la Suceava va fi prezent și președintele interimar al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Daniel Chițoiu.
Pe de altă parte, deputatul liberal a precizat că în calitatea sa de vicepreședinte al PNL, Varujan Vosganian va fi prezent și la lucrările Delegației Permanente Teritoriale a liberalilor suceveni, prilej cu care vor fi dezbătute o serie de probleme legate de organizarea alegrilor europarlamentare, precum și aspecte legate de modul în care autoritățile pot accesa viitoarele fonduri europene.

Recomandări

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului